martie 2015




In instalaţiile de distribuţie de medie tensiune curenţii de scurtcircuit pot atinge valori foarte mari şi datorită distanţei relativ reduse dintre faze solicitările electrodinamice ce apar pot fi foarte importante.
Reducerea curentului de scurtcircuit şi implicit a solicitărilor determinate de acesta, conduce la alegerea unor elemente de circuit mai puţin supradimensionate faţă de regimul normal de funcţionare. în acest scop se folosesc aşa numitele metode practice de reducere a curenţilor de scurtcircuit care se bazează pe creşterea reactanţei dintre sursă şi locul de defect. Creşterea reactanţei conduce însă la pierderi mai mari de energie şi la căderi mai mari de tensiune în regim normal de funcţionare şi ca urmare s-au căutat soluţii care să conducă la o comportare diferită a elementelor de limitare în regim normal faţă de regimul de scurtcircuit.
Creşterea reactanţei circuitului se poate obţine prin alegerea de generatoare şi transformatoare cu reactanţă de scurtcircuit mai mare sau introducerea unor reactanţe suplimentare ce se numesc bobine de reactanţă.
Alegerea unor generatoare sau transformatoare cu reactanţă de scurtcircuit mai mare, conduce însă la pierderi suplimentare de energie şi la variaţii de tensiune relativ mari şi ca urmare această soluţie este foarte puţin folosită.
Montarea bobinelor de reactanţă în diferite puncte ale schemei electrice conduce la pierderi suplimentare de energie relativ mai mici şi asigură menţinerea unui anumit nivel de tensiune în amonte (trebuie asigurată o tensiune de minimum 0,7 Un pentru a menţine în funcţiune motoarele din circuit). Dacă se folosesc bobine de reactanţă secţionate (jumelate), sau bobine de reactanţă asociate cu limitatoare de curent, pierderile suplimentare de energie din regim normal de funcţionare pot fi foarte mici sau chiar nule, bobinele de reactanţă intervenind eficace în regim de scurtcircuit când limitează mult curentul de scurtcircuit. Ca urmare metoda practică curent folosită este montarea în circuite a bobinelor de reactanţă.
Bobinele de reactanţă folosite în circuitele primare se construiesc fără miez de oţel, pentru menţinerea inductanţei constante şi evitarea saturaţiei în regim de scurtcircuit.
Bobinele de reactanţă se construiesc în beton de tip interior. Bobinajul se execută din conductoare flexibile, multifilare din aluminiu sau cupru, izolate. Distanţa între spire este păstrată cu ajutorul unor coloane de beton. Bobinele monofazate sunt aşezate pe izolatoare suport şi sunt prevăzute cu borne de racord.



Dacă cele trei bobine monofazate (livrate în set de trei faze identice) au masa de până la 3000 kg, se montează suprapuse pe verticală (etajat) iar dacă au peste 3000 kg se montează cu fazele în plan orizontal conform fig.6.7 şi 6.8. La montarea suprapusă a bobinelor monofazate, bobina din mijloc B - se execută cu înfăşurarea în sens invers decât celelalte faze - A şi C - pentru a se reduce eforturile electrodinamice.

2.1. Scheme cu bobine de reactantă

Bobinele de reactanţâ sunt de bare şi de linie. Bobinele de reactanţă de bare se conectează între secţiile de bare sau la secţiile de bare conform fig. 6.9.a,bc, şi limitează curentul de scurtcircuit al întregii instalaţii ier bobinele de reactanţă de linie se conectează în serie pe linie (în celula de plecare) şi limitează curentul de scurtcircuit pe linie şi menţin nivelul de tensiune necesar în amonte, conform fîg.6.9.d,e,f,g,h.
Bobinele de reactanţă de bare când se montează între secţiile de bare (pe cupla longitudinală) conform tîg.6.9.a, se mai numesc şi bobine de reactanţă (reactoare) de secţie şi limitează curenţii de scurtcircuit din reţea (ki), de pe barele colectoare (k2) şi în circuitul generatorului (k3). în regim normal de funcţionare, dacă consumul pe secţii este echilibrat de puterile injectate, circulaţia de puteri între secţii este redusă şi astfel pierderile în bobinele de reactanţă sunt mici.
Dacă bobinele de reactanţă (reactoarele) de bare se montează în serie cu transformatoarele de putere, conform fig.6.9.b,c, se limitează curenţii de scurtcircuit în reţea (k,) şi pe bare(k2). în fig.6.9.c bobina de reactanţă este secţionată.



Bobinele de reactanţă de linie (fig.6.9.d,e,f,g,h) limitează numai curenţii de scurtcircuit din aval deci pe linie şi nu limitează curenţii de scurtcircuit de pe bare şi din circuitul generatorului (fig.6.9.d).
Bobinele de reactanţă de linie se montează obişnuit în aval de întreruptor şi astfel acesta va ti mai puţin dimensionat. Teoretic există posibilitatea apariţiei unui scurtcircuit între întreruptor şi bobina de reactanţă de linie (în k2, fig.6.9.e), deci întreruptorul nu va putea deconecta şi va trebui să deconecteze următorul întreruptor din amonte. Practica arată însă că probabilitatea apariţiei unui scurtcircuit între bobine şi întreruptor (unde se folosesc obişnuit bare rigide) este foarte mică şi ca urmare prescripţiile admit ca echipamentul electric de la barele colectoare şi până la bobine (fig.6.9.e) să se aleagă în funcţie de curentul de scurtcircuit de după bobină. Există şi varianta de montare a bobinelor de reactanţă
în amonte de întreruptor (ca în fig.6.9.h), dar în acest caz separatorul de bare al liniei ar trebui deschis sub sarcina corespunzătoare funcţionării bobinei în gol şi deci la apariţia unui defect chiar într-o bobină de reactanţă, acesta nu s-ar putea separa prin deschiderea separatorului de bare; ca urmare această variantă este mai puţin folosită şi anume atunci când pe barele staţiei puterea de scurtcircuit este apropiată sau chiar este mai mare ca puterea de rupere a întreruptorului. în acest caz trebuie să declanşeze întreruptorul dinspre sursă (din amonte).
Pentru consumatori de putere mare, importanţi pot fi folosite bobine de reactanţă simple ce alimentează doi fideri, pe fiecare din aceştia putând fi separatoare de linie (fig.6.9.g) sau separator de linie unic (fig.6.9.f).
Se folosesc de asemenea scheme cu bobine de reactanţă de bare şi bobine de reactanţă de linie.

2.2. Alegerea şi verificarea bobinelor de reactanţă

Bobinele de reactanţă au parametrii principali, tensiunea nominală (Um), curentul nominal (Im),


reactanţa procentuală nominală (Xr%) şi pierderea relativă de tensiune (AUf%).
Tensiunea nominală trebuie să fie egală cu tensiunea maximă de serviciu a instalaţiei unde se va monta bobina de reactanţă. Curentul nominal trebuie să fie cu puţin mai mare ca valoarea curentului maxim de durată al circuitului.
Reactanta procentuală nominală se calculează cu relaţiile:
unde: Xr = Lro [n] (6.9)
este reactanţa unei faze a bobinei de reactanţă.
Deci reactanţa procentuală nominală este căderea de tensiune inductivă dintr-o fază a bobinei de reactanţă, când aceasta este parcursă de curentul său nominal (Im), înmulţită cu 100 şi raportată la tensiunea sa nominală (Um).
Obişnuit, Xr% este între 3% şi 10%.
Pierderea de putere activă în bobină este obişnuit de 0,2% până la 0,3% din puterea bobinei deoarece rezistenţa lor este foarte mică.
Bobina de reactanţă simplă are aceeaşi valoare a reactanţei atât în regim normal cât şi în regim de scurtcircuit, ceea ce constituie un dezavantaj important, datorită căderilor mari de tensiune şi a consumului mare de energie în regim normal.
Inconvenienţa utilizării bobinelor de reactanţă simple a condus la alte soluţii şi anume:
şuntarea în regim normal de funcţionare, a bobinelor de reactanţă simple, cu elemente limitatoare de curent;
folosirea de bobine de reactanţă cu priză mediană (numite ÅŸi secÅ£ionate sau jumelate); 
limitatoare de curent cu elemente neliniare;
secţionarea nodurilor din staţiile de conexiuni sau metode care se asociază cu secţionarea.
Folosirea bobinelor de reactanţă simple asociate cu limitatoare de curent se bazează pe
caracteristicile de funcţionare ale



limitatoarelor de curent ce sunt formate dintr-o capsă explozivă şi un amorsor care este sensibil nu la valoarea curentului ci la panta acestuia şi are un timp de întrerupere foarte mic. Amorsorul introdus în circuit, conform fig.6.1 1 va întrerupe circuitul (a) sau îl va secţiona longitudinal (b), înainte de apariţia curentului de şoc. Dacă limitatorul de curent este asociat cu o bobină de reactanţă simplă (c) în regim normal de funcţionare bobina este şuntată, iar la apariţia unui şoc de curent (scurtcircuit), cartuşul limitatorului explodează şi introduce în circuit bobina de reactanţă. Astfel în regim normal de funcţionare, bobina de reactanţă nu este practic străbătută de curent, deci nu sunt pierderi, respectiv, variaţii mari de tensiune, ea fiind introdusă în circuit numai la variaţii mari de curent (scurtcircuit).
Bobinele de reactanţă jumelate sunt realizate din două circuite paralele, fiecare cu o reactanţă inductivă proprie X] şi una mutuală Xm ce depinde de
valoarea curentului din al doilea circuit.



Bobinele de reactanţă jumelate au la mijlocul înfăşurării o priză, la care obişnuit se leagă sursa, iar la capete se racordează consumatorii, conform fig.6.12. Constructiv bobina de reactanţă jumelată este asemănătoare bobinei de reactanţă simplă.
Considerăm bobina de reactanţă secţionată ce alimentează două circuite independente simetrice (fig.6.12).
în regim normal de funcţionare, căderea de

(6.17)
unde: X'=X(l -ni) este reactanţa echivalentă a unei ramuri în regim simetric de
încărcare a celor două ramuri; m - coeficient numit de cuplaj, ce este dat de furnizor şi obişnuit are valoarea 0,5.
ReactanÅ£a echivalentă în regim normal de funcÅ£ionare este deci cu atât mai mică cu cât factorul de cuplaj (m) între ramurile înfăşurării este mai mare. 
în cazul când sursa este conectată la priza mediană (A) şi unul din capetele bobinei apare un scurtcircuit, curentul din ramura avariată devine mult mai mare (Ik) decât cel de pe ramura sănătoasă iar căderea de tensiune pe ramura avariată devine:



Aşadar, în regim de scurtcircuit, reactanţa echivalentă a unei ramuri, în cazul unui scurtcircuit la capătul ei, este:



O bobină de reactanţă secÅ£ionată este cu atât mai bună cu cât factorul de cuplaj este mai mare. Se impune însă condiÅ£ia de a conecta cele două ramuri la circuite independente, deoarece în caz contrar, la apariÅ£ia unui scurtcircuit, curenÅ£ii de pe cele două ramuri vor fi egali, iar reactanÅ£a echivalentă va fi tot X’. Bobinele de reactanţă secÅ£ionate au ÅŸi avantajul unui consum mai redus de energie reactivă în raport cu bobinele de reactanţă simple.
Un alt mijloc de limitare a curentului de scurtcircuit este cel de a introduce în serie pe circuit un element neliniar a cărui reactanţă să fie cât mai mică în regim normal de funcţionare şi cât mai mare în regim de scurtcircuit.



în fig.6.21 este prezentată schema unui astfel de limitator cu elemente neliniare unde Xs este reactanÅ£a sursei, X, - reactanÅ£a liniară a limitatorului, Xc - reactanÅ£a capacitivă, X2 ÅŸi X3 - reactanÅ£ele unor bobine neliniare, XNL - reactanÅ£a neliniară a limitatorului, XL - reactanÅ£a totală a limitatorului de curent. în regim normal de funcÅ£ionare X2 ÅŸi X3 au valori foarte mari astfel că practic XNL=XC. Se alege Xc=Xi ÅŸi astfel în regim normal de funcÅ£ionare este compensată reactanÅ£a liniară Xi de reactanÅ£a capacitivă XC(X,=XC) ÅŸi reactanÅ£a totală a limitatorului este practic nulă (XL=0). în cazul unui scurtcircuit în punctul k, curentul creÅŸte, bobinele neliniare se saturează ÅŸi reactanÅ£ele X2 ÅŸi X3 se reduc progresiv ÅŸuntând reactanÅ£a capacitivă Xc, se anulează compensarea reactanÅ£ei Xi ÅŸi astfel se va limita curentul de scurtcircuit. Când scurtcircuitul dispare, reactanÅ£ele X2 ÅŸi X3 recapătă valori foarte mari ÅŸi Xc compensează pe X,. 

2.3. Instalarea bobinelor de reactantă

Bobinele de reactanţă în beton (de tip uscat) se instalează numai în instalaÅ£ii de distribuÅ£ie interioare într-un mediu ambiant tară gaze, acizi, praf bun conducător de electricitate, vapori de apă, etc., cu umiditate relativă a aerului de până la 80% la temperatura de +35 °C ÅŸi pot funcÅ£iona la temperaturi între -25 °C ÅŸi +40 °C ÅŸi altitudini de până la 1000 m.
încăperea unde se montează bobinele de reactanţă se prevede cu ventilaţie naturală. Dacă ventilaţia naturală nu este suficientă se realizează ventilaţia mecanică.
Furnizorul indică distanţele minime admise între fazele bobinelor de reactanţă şi între acestea şi construcţiile de oţel şi de beton armat ale încăperii.
Când între bobinele de reactanţă de pe faze sunt montate izolatoare de distanţare, faza din mijloc trebuie bobinată în sens invers fazelor extreme şi astfel forţa electrodinamică maximă comprimă izolatoarele în loc să le întindă, deci izolatoarele vor rezista mult mai bine la acest efort.
Construcţiile de oţel situate în apropierea bobinelor de reactanţă se încălzesc datorită curenţilor de inducţie (deci apar pierderi importante), iar la scurtcircuit sunt atrase puternic de bobine. Pentru reducerea încălzirilor şi a pierderilor prin inducţie în circuitele magnetice închise din apropierea bobinelor de reactanţă, se secţionează ramele uşilor din oţel. în apropierea bobinelor de reactanţă nu trebuie lăsate piese metalice (scule, etc.).


Baterii de condensatoare 

Bateriile de condensatoare (ÅŸunt), se montează obiÅŸnuit în instalaÅ£iile trifazate de medie tensiune ale staÅ£iilor coborâtoare de 110 kV/MT în conexiune stea când sistemul energetic din zonă prezintă regim deformant sub 5%; pentru modificarea (reglajul) circulaÅ£iei de putere reactivă se folosesc una sau mai multe trepte de puteri egale ce se comută manual sau automat.



O instalaţie de condensatoare este un ansamblu de instalaţii electrice, format din bateria de condensatoare, celulele de medie tensiune de alimentare, cablurile de racordare şi dulapurile de comandă şi protecţie. Bateria de condensatoare (sau baterie, treaptă) este un ansamblu de unităţi monofazate racordate între ele electric şi formează un sistem de conexiuni trifazate. Un condensator (sau unitate) este un ansamblu format din unul sau mai multe elemente aşezate într-o singură cuvă şi legate la bornele de ieşire. Un element de condensator (sau element) este partea invizibilă a unui condensator, formată din armături separate printr-un di electric.
Prin nivel de izolaţie al unei baterii de condensatoare se înţelege o combinaţie a valorilor tensiunilor de încercare la frecvenţă industrială şi la impuls ce caracterizează aptitudinea izolaţiei de a suporta solicitările dielectrice între bornele de ieşire ale bateriei şi părţile metalice legate la pământ. Puterea nominală a condensatorului (Qc) este puterea reactivă la tensiunea nominală şi la frecvenţa nominală, pentru care a fost realizat condensatorul. O celulă generală de MT, este o celulă de condensator, racordată direct la bornele principale ale staţiei de distribuţie şi destinată alimentării unei baterii de condensatoare cu mai multe trepte de putere. O celulă de treaptă de medie tensiune este o celulă de condensator, racordată direct la bornele principale ale staţiei de distribuţie şi destinate alimentării unei baterii de condensatoare cu mai multe trepte.
în fig.6.1 sunt prezentate diferite scheme electrice de alimentare a bateriilor de condensatoare pentru celule generale şi de treaptă.
1.1. Schemele electrice de alimentare ÅŸi de conexiuni ale bateriilor de condensatoare



Bateriile de condensatoare de medie tensiune (6, 10, 20 kV) pot fi cu una, două sau maximum trei trepte, cu sau fără celulă generală ÅŸi sunt alimentate prin cablu de la celulele de condensator ale instalaÅ£iei de distribuÅ£ie de medie tensiune, celule echipate cu diverse aparate, conform fig.6.1. Se foloseÅŸte sau nu celulă generală funcÅ£ie de spaÅ£iul disponibil în clădirea staÅ£iei de distribuÅ£ie de medie tensiune ÅŸi de rezultatul comparaÅ£iei tehnico-economice a celor două variante. Celula generală poate avea celule de treaptă echipate cu întreruptor (fig.6.1.a) sau contactor 
Bateriile de condensatoare trifazate şunt de medie tensiune se amplasează obişnuit în exterior (cu excepţia cazului când zona are grad ridicat de poluare) şi conexiunea lor se face de obicei în dublă stea cu neutrele izolate faţă de pământ, cu transformator de curent pe legătura dintre neutru (ce alimentează o protecţie diferenţială împotriva defectelor interne din condensatoare), conform fig.6.2.a. Nu se realizează conexiunea în stea simplă a bateriilor de condensator (fig.6.2.b) deoarece la defecte interne în unităţi nu poate fi asigurată protecţia.
Dacă tensiunea unui condensator este inferioară tensiunii nominale a reţelei, se conectează în serie pe fază mai multe unităţi iar dacă trebuiesc puteri mai mari decât cele corespunzătoare unităţilor, acestea se conectează în paralel pe fază,
conform fig.6.3.



Pentru a folosi un număr redus de condensatoare se folosesc unităţi monofazate de 100 kVAR cu care se realizează obişnuit puteri până la 3 MVAR pe treaptă la 6 şi 10 kV şi până la 6 MVAR la 20 kV.
1.2. Alegerea ÅŸi dimensionarea bateriilor de condensatoare
Bateriile de condensatoare se folosesc pentru compensarea puterii reactive.
Dimensionarea bateriilor de condensatoare şunt şi amplasarea lor se face pe baza analizei structurii sistemului energetic din zonă, curbei de sarcină reactivă pe 24 ore şi a măsurătorilor armonicilor superioare, stabilindu-se dacă bateria este cu o treaptă sau cu mai multe trepte (la puteri de peste 1,2 MVAR). Dacă în locul de amplasare sunt armonici de ordinul 5 şi 7, proiectantul trebuie să prevadă viitoarea instalaţie şi cu filtre de armonici.
Conectarea, deconectarea şi descărcarea automată a bateriilor este însoţită de fenomene tranzitorii.
Conectarea bateriilor de condensatoare produce un curent de şoc. Dacă curentul de şoc este prea mare se creşte lungimea cablurilor de racord.
Şocul de tensiune ce apare la conectarea bateriilor de condensatoare şunt trebuie să fie mai mic cu 3% ca tensiunea nominală a reţelei. Dacă se depăşeşte limita admisă a şocului de tensiune bateria trebuie să funcţioneze în trepte.
Bateriile de condensatoare se conectează numai dacă sunt complet descărcate, deoarece în caz contrar pot apare suprapresiuni ÅŸi supracurenÅ£i mari care pot să deterioreze instalaÅ£ia electrică ÅŸi chiar să perturbeze parÅ£ial sistemul energetic. 
Bateriile de condensatoare se prevăd cu instalaţii fixe de descărcare automată care sunt astfel dimensionate încât după maximum 5 min de la deconectare să reducă tensiunea sub 50 V. Instalaţia de descărcare este formată din înfăşurările a două transformatoare de tensiune bifazate legate în triunghi deschis şi racordate direct la bornele bateriei de condensatoare.
Capacităţile condensatoarelor repartizate pe fază trebuie să aibă o abatere maximă de 10% dacă puterea nominală este de până la 3 MV AR şi de maximum 5% dacă puterea nominală este de peste 3 MVAR.
1.3. Instalarea bateriilor de condensatoare
Bateriile de condensatoare şi conductoarele pentru alimentarea lor trebuie să aibă un nivel de izolaţie corespunzător tensiunii instalaţiei unde se montează. Dacă nivelul de izolaţie al unităţilor este mai mic ca al bateriei (unităţi în serie pe fază), trebuie izolate suplimentar unităţile sau stativele.
Bateriile de condensatoare se montează obişnuit în exterior, cu împrejmuire cu panouri cu plasă din sârmă a fiecărei trepte de putere (pentru a putea lucra la o treaptă când cealaltă este în funcţie) şi poartă cu blocaj electromagnetic, pe stavile metalice din oţel, protejate împotriva coroziunii şi fixate în fundaţii de beton prin intermediul unor suporturi izolante ce realizează atât izolaţia fazelor cât şi cea faţă de pământ. Stativele se leagă la centura de punere la pământ (direct dacă stativul este neizolat sau printr-un cuţit de legare la pământ dacă stativul este izolat faţă de pământ).

 Baterie de condensatoare într-o staÅ£ie electrică exterioară


Fig.6.5. Baterie de condensatoare într-o staţie electrică exterioară

Condensatoarele trebuie descărcate (prin scurtcircuitarea bornelor cu o ştangă izolată) măsurate şi apoi sortate pentru a realiza la montaj ramuri cât mai echilibrate.
Montarea condensatoarelor se face obişnuit în poziţie verticală, pe stative în locuri fără vibraţii sau şocuri, cu legături la aparate din bare rigide de aluminiu sau conductoare flexibile de oţel-aluminiu şi legături între ele din conductoare flexibile pentru ca bornele să nu fie solicitate. Cuvele condensatoarelor se leagă galvanic cu stativele metalice în carcasele aparatelor din incintă, cutiile terminale ale cablurilor şi împrejmuirea metalică a bateriei se leagă la priza de pământ a bateriei (situată în exteriorul incintei şi legată la priza staţiei). Dacă este prevăzută de fabricant protecţia condensatoarelor de radiaţie solare, se execută un parasolar din material uşor, rezistent la foc şi intemperii. în incintă se mai montează transformatoarele de măsură şi instalaţia de descărcare automată. Pentru protecţia bateriei contra supratensiunilor atmosferice, amplasamentul bateriei trebuie să fie în zona de protecţie a staţiei.
în interior, bateriile de condensatoare se montează de asemenea pe stative metalice fixate în pardoseală. încăperea unde se instalează condensatoarele trebuie prevăzută cu ventilaţie naturală, cu goluri de admisie şi evacuare. Dacă ventilaţia naturală nu este satisfăcătoare se realizează ventilaţie mecanică.
Bateria de condensatoare trebuie montată într-o încăpere uscată, protejată contra incendiului şi exploziilor, fără gaze agresive şi neexpusă temperaturilor ridicate. Bateria trebuie amplasată astfel încât să nu fie expusă luminii directe solare, prin ferestre. Dacă încăperea are lungimea de peste 10 m trebuie prevăzută cu uşi la ambele capete.
1.4. întreţinerea şi exploatarea bateriilor de condensatoare
Conectarea la reţea a bateriilor de condensatoare încărcate poate produce supratensiuni şi supracurenţi şi ca urmare este admisă conectarea lor numai în stare complet descărcată iar după deconectare de avarie, conectarea este admisă numai după înlăturarea cauzelor ce au produs deconectarea.
Când urmează a se efectua lucrări la baterie, după descărcarea automată trebuie făcută şi descărcarea suplimentară de 5 s cu ştangă izolată şi scurcircuitarea bornelor condensatorului.
în timpul funcţionării trebuie efectuat zilnic controlul vizual al bateriei urmărind zgomotele, scurgerile de di electric ca şi bombarea cuvei. Un condensator defect trebuie scurtcircuitat cu un conductor ce leagă bornele şi cuva, conductor ce se păstrează şi în timpul transportului.
Condensatoarele nu prezintă pericol de incendiu dar prezintă pericol de explozie şi ca urmare amplasarea lor lângă căile cu circulaţie frecventă trebuie evitată. Lucrările la instalaţia de condensatoare se execută cu întreruperea totală a tensiunii.
în timpul cât bateria de condensatoare nu este conectată la reţea trebuie legată la pământ (prin cuţite sau scurtcircuitoare).



27.1. Uşile metalice ale firidelor de branşament (principale şi secundare) trebuie să fie legate la bara de legare la pămint prin intermediul unui conductor flexibil de cupru, cu secţiunea de 16 mm* cu papuci la ambele capete.
Pe feţele exterioare ale uşilor firidelor de branşament se vor aplica (monta) indicatoare de securitate, conform prevederilor STAS 297.
27.2. Conductorul de protecţie al coloanelor electrice Individuale, definite conform prevederilor STAS 234. trebuie să fie legat în firidele de branşament la bara de legare la pâ- mînt, iar la tablourile de distribuţie ale consumatorilor la borna de legare la pămint de pe rama metalică a tablourilor, destinată special acestui scop.
27.3. Pentru executarea lucrărilor la firidele de branşament. alimentate prin cabluri electrice subterane (radlal sau prin intrare-ieşire) zona protejată se realizează de la capetele cablurilor respective.


în cazul firidelor de branşament alimentate printr-un racord aerian, zona protejată se realizează de la primul punct de separare vizibilă.
în cazul firidelor secundare (de palier), zona protejată se realizează de la firida principală de branşament (nişa generală de bloc), la punctul de separare vizibilă a coloanei colective.
în cadrul lucrărilor menţionate în acest articol, zonele de lucru coincid cu zonele protejate.
27.4. în cazul lucrărilor la coloanele electrice, zona protejată coincide cu zona de lucru şi se realizează la capetele coloanelor respective, dinspre sursa de alimentare, prin :
a) separarea vizibilă din firida de branşament din amonte ;
b) montarea de capace (in cazul siguranţelor fuzibile cu filet) sau de minere (în cazul siguranţelor cu mare putere de rupere) electroizolante, colorate în roşu, în locul patroanelor de siguranţă scoase.
Cind cele două persoane ale formaţiei de lucru lucrează la capetele coloanei, persoana avînd grupa de autorizare superioară va lucra la firida dinspre sursă.
La întreruperea lucrului, uşa firidei dinspre sursă se va încuia.
27.5. Verificarea instalaţiilor de alimentare noi şi a celor în exploatare se va face cu respectarea următoarelor reguli :
a) la instalaţiile în exploatare se vor păstra distanţele minime de apropiere, prevăzute ia art. 3 2. din prezentele norme ;
b) efectuarea măsurărilor (privind rezistenţa de izolaţie, nivelele de tensiune etc.) se va face în conformitate cu prevederile de la cap. 19 din prezentele norme.
27.6. La racordarea branÅŸamentelor, cu scoatere de sub tensiune, în cazul în care stîlpul la care urmează a se racorda branÅŸamentul este comun ÅŸi pentru alte linii electrice, se vor scoate de sub tensiune ÅŸi aceste linii. Se exceptează liniile de 0—20 kV care au o distanţă de cel puÅ£in 2 m pe verticală faţă de linia de joasă tensiune ia care urmează a se lucra, precum ÅŸi liniile de contact pentru transportul în comun, dacă se respectă prevederile art. 3.2,

27.7. La înlocuirea contoarelor, cu separarea vizibilă a acestora, se vor respecta următoarele reguli :
a) în cazul contoarelor în montaj direct sau semidirect se va respecta următoarea succesiune a operaţiilor :
scoaterea siguranţelor de la tabloul de distribuţie al Consumatorului;
scoaterea siguranţelor, după caz, din firida de branşament, din firida secundară de.palier sau de la stîlpul la care este legat branşamentul ;
montarea, în locul siguranţelor din firidă, de capace (minere) electroizolante, colorate în roşu ;
montarea în firidă a indicatorului de securitate cu caracter de interzicere „NU ÃŽNCHIDE ! SE LUCREAZÄ‚" ;
demontarea capacului de la bornele contorului;
scoaterea conductorului de nul intrare şi aplicarea pe capătul acestuia a unui degetar electroizolant, apoi în mod similar scoaterea şi izolarea capetelor celorlalte conductoare ;
înlocuirea contorului, legarea conductoarelor făcîndu-se în ordine inversă ;
montarea capacului de la bornele contorului ÅŸi sigilarea lui ;
—punerea sub tensiune a contorului, verificarea lipsei tensiunii pe carcasa acestuia si repunerea siguranÅ£elor la tabloul de distribuÅ£ie al consumatorului ;
verificarea funcţionării corecte a contorului ;
b) in cazul contoarelor în montaj indirect, la înlocuirea acestora se va respecta următoarea succesiune a operaţiilor :
scoaterea siguranţelor de pe circuitul de tensiune al contorului ;
montarea, în locul siguranÅ£elor scoase, de capace electroizolante colorate în roÅŸu si a indicatorului de securitate cu caracter de interzicere „NU ÃŽNCHIDE ! SE LUCREAZÄ‚" ;
şuntarea bornelor secundare ale transformatoarelor de curent în şirul de cleme. în cazul în care şirul de cleme lipseşte, se interzice înlocuirea contorului fără separarea vizibilă a transformatoarelor de curent;

demontarea capacului de la bornele contorului;
aplicarea pc capătul fiecărui conductor, imediat după scoatere, a unui degetar electroizolant;
înlocuirea contorului;
montarea capacului la bornele contorului;
eliminarea şuntării bornelor secundare ale transformatoarelor de curent;
punerea sub tensiune a contorului, verificarea lipsei tensiunii pe carcasa acestuia ÅŸi sigilarea lui:
verificarea funcţionării corecte a contorului.

27.8. înlocuirea contoarelor sub tensiune se execută conform prevederilor instrucţiunilor specifice de protecţie a muncii, care vor respecta şi următoarele reguli :
a) în cazul contoarelor in montaj semidirect sau indirect, se vor şunta bornele secundare ale transformatoarelor de curent în şirul de cleme (în cazul în care aceste şiruri de cleme lipsesc, se interzice înlocuirea contoarelor fără separarea vizibilă a transformatoarelor de curent) ;
b) scoaterea conductoarelor din bornele contorului se va face în următoarea ordine : nul intrare (în cazul contoarelor în montaj direct sau semidirect) şi apoi, pe rînd, restul conductoarelor. Imediat după scoaterea fiecărui conductor din bornă se izolează capătul conductoarelor cu degetar electroizolant;
c) după remontarea capacului de la bornele contorului, se va verifica lipsa tensiunii pe carcasa contorului.

Pentru măsurarea precisă a concentraţiei de ioni de hidroxid (măsurarea pH-ului), în laboratorul de chimie se utilizează, între altele, un electrod de sticlă. Acest electrod este construit după principiul unei celule galvanice. între tensiunea de ieşire a acestei celule şi valoareapH-ului soluţiei de măsurat există o interdependenţă liniară. Temperatura soluţiei influenţează în mod clar tensiunea. Un adaptor pentru pH-me- tru este prin urmare un milivoltmetru cu compensare de temperatură.
Adaptor pentru măsurarea PH-ului

Montajul din fig. 1 utilizează amplificatorul operaÅ£ional A1 ca amplificator de tensiune pentru tensiunea electrodului. ImpedanÅ£a de intrare a montajului este egală cu rezistenÅ£a de intrare a amplificatorului operaÅ£ional; ea măsoară 10'2 £2; ca urmare, sarcina electrodului este neînsemnată ÅŸi influenÅ£ează rezultatul măsurării. RezistenÅ£a PTC, TSP 102 (Texas Instruments), compensează temperatura soluÅ£iei ÅŸi, cu aceasta, influenÅ£a asupra rezultatului măsurătorii. împreună cu rezistenÅ£a R4 de 2370 £2 (valoare obÅ£inută prin montarea unor rezistenÅ£e în paralel), rezistenÅ£a PTC este dependentă liniar de variaÅ£iile de temperatură. RezistenÅ£a R4 trebuie realizată din mai multe rezistenÅ£e cu peliculă metalică (de exemplu 2k2 + 150£2+10£2 + 10£2). Prin aceasta se evită utilizarea complicatelor amplificatoare corectoare. Amplificatorul operaÅ£ional A2 serveÅŸte de asemenea ca amplificator pentru tensiunea existentă în punctul A. Divizorul de tensiune R5/R6 (rezistenÅ£e cu peliculă metalică) împarte tensiunea de ieÅŸire într-un anumit raport. Amplificatorul operaÅ£ional este construit ca amplificator sumă - diferenţă; el determină valoarea tensiunilor existente. Volt- metrul digital afiÅŸează direct valoarea pH-ului. PotenÅ£iometrele semireglabile P1 ÅŸi P3 reglează amplificarea etajului de intrare; P2 serveÅŸte la echilibrarea lui A1.
Alimentarea trebuie să se facă de la o sursă stabilizată de ±15 V.

SURSA ALIMENTARE - Adaptor pentru măsurarea PH-ului


Pentru echilibrare trebuie luate în considerare următoarele:
1. Se aduce tensiunea din punctul C la zero volţi, cu ajutorul lui P2, intrarea fiind scurtcircuitată.
2. Tot cu intrarea scurtcircuitată se reglează potenţiometrul P5 (potenţiometru bobinat) în aşa fel încât în punctul D să existe o tensiune egală cu 7 V.
3. Cu potenÅ£iometrul semireglabil se reglează la zero tensiunea în punctul A, pentru o temperatură a rezistenÅ£ei PTC de 25°C.
4. Se conectează electrodul de sticlă care este cufundat într-o soluÅ£ie tampon cu pH = 7. Se corectează, cu ajutorul lui P5, tensiunea în punctul D la 7 V (temperatura soluÅ£iei egală cu 25°CI).
5. Se scufundă electrodul de sticlă într-o soluÅ£ie tampon cu pH = 4. Cu potenÅ£iometrul semireglabil P1 se reglează la 4 V tensiunea în punctul D. Temperatura soluÅ£iei trebuie să fie ÅŸi aici de 25°C.
6. Se încălzeÅŸte soluÅ£ia tampon cu pH = 4 la circa 70’C ÅŸi se verifică dacă, la scufundarea rezistenÅ£ei PTC, tensiunea în punctul D este tot de 4 V. Eventual se corectează cu potenÅ£iometrul P3.
7. Se repetă compensarea de la punctul 3.
Rezistenţa mare la intrare face ca montajul
să fie sensibil la brum; de aceea el trebuie ecranat într-o carcasă metalică. Conexiunile rezistenţei PTC TSP 102 trebuie izolate faţă de acţiunea apei, a acizilor şi a substanţelor bazice. Precizia depinde de stabilitatea sursei de alimentare, de precizia cu care este determinat pH-ul soluţiilor de etalonare cât şi de precizia voltmetrului digital.
Electrodul de sticlă se obţine din comerţul de specialitate pentru articole de laborator; odată cu el se livrează şi instrucţiunile de folosire.
(Th. Rumbach)

Montajul reglează automat tensiunea pe dioda varicap a unui receptor cu ajutorul tensiunii CAF. Pentru aceasta se utilizează un stabilizator de tensiune integrat, al cărui punct de zero nu se leagă la masă, ci la tensiunea de CAF. Tensiunea CAF a amplificatorului de frecvenţe intermediare comandă un amplificator operaţional ce lucrează ca amplificator de eroare ce este conectat la borna de masă a regulatorului de tensiune.


 RezistenÅ£a R3 constituie o sarcină constantă pentru amplificatorul operaÅ£ional ÅŸi conduce o parte a curentului de repaus al regulatorului la masă. La cele mai multe amplificatoare de frecvenÅ£e intermediare, tensiunea CAF este de 4,5 ±0,5 V; curentul de repaus al stabilizatorului de tensiune este de circa 3 mA. Pentru a asigura un domeniu cât mai mare de variaÅ£ie a tensiunii de ieÅŸire la o stabilitate suficientă a montajului, amplificatorul operaÅ£ional trebuie să preia 2/3 din curentul de repaus. Putem calcula astfel rezistenÅ£a R3 = 4,5 V / 1 mA = 4500 Q.
Aici a fost aleasă o valoare de 4k7. Pentru a preveni o eventuală tendinţă de autoosci- laţie, amplificatorul operaţional este compensat cu C3, iar stabilizatorul de tensiune este decuplat prin C5.
Ca amplificator de eroare (IC1) a fost ales tipul LM 308, care are un curent de intrare foarte mic (numai 3 nA) şi o derivă foarte mică. Consumul de curent al montajului este de circa 300 pA. Pentru a atenua semnalele perturbatoare, tensiunea CAF este condusă la intrare printr-un filtru trece-jos (R1 şi C2); prin aceasta rezultă o funcţionare stabilă şi lipsită de zgomote a montajului. Dacă se doreşte deconectarea CAF-ului, atunci se conectează intrarea pe valoarea medie a tensiunii CAF. Dacă receptorul are un instrument cu nul pentru acord, atunci tensiunea de referinţă a instrumentului poate fi utilizată în acest scop.
(S. Hering)


A. GENERALITÄ‚Å¢I

3.1. Măsurile tehnice de protecţie a muncii prezentate în acest capitol se referă la lucrările care se execută în instalaţiile electrice, cu scoatere de sub tensiune, privind realizarea zonei protejate şi în cadrul acesteia, a zonei (zonelor) de lucru.
3.2. Pentru executarea de lucrări potrivit prevederilor prezentului capitol, trebuie scoase de sub tensiune, după caz :
a) instalaţiile sau părţile instalaţiilor la care urmează a se lucra ;
b) instalaţiile învecinate sau părţile instalaţiilor învecinate care se găsesc la o distanţă mai mică decît distanţa limită în aer, la care se pot apropia executanţii, utilajele, materialele sau uneltele necesare, în timpul executării lucrărilor, fără pericol.
Distanţele limită, menţionate mai sus, sînt în funcţie de tensiunea nominală a instalaţiilor ce rămîn sub tensiune şi de felul instalaţiilor.
 In cazul instalaÅ£iilor de înaltă tensiune, cu excepÅ£ia liniilor electrice aeriene, distanÅ£ele limită sînt:
Tensiunea nominală a instalaÅ£iei, în kV 1—JC 15—2( 35 60 110 220 400 750
DistanÅ£a limită, în m                                         0,7 0,8 0,9 1,1 1,5 2,4 3,7 6,3
In cazul liniilor electrice aeriene de înaltă tensiune, la executarea de lucrări fără urcare pe stîlpi (lucrări la sol pe traseele liniilor) distanţele limită sînt :
Tensiunea nominală a instalaÅ£iei, în kV 1-35 60—110 220 400 750
DistanÅ£a limită, în m                                2 3 4 5 8
In cazul liniilor electrice aeriene de înaltă tensiune, la executarea de lucrări prin urcare pe stîlpi, distanţele limită sînt :
Tensiunea nominală a instalaÅ£iei, în kV 1—35 60—110 220 400 750
DistanÅ£a limită, în in                                         1,5 2 3 5 8
c) instalaţiile sau părţile instalaţiilor care sînt situate la distanţe mai mari decît distanţele limită, dar la care natura lucrărilor impune scoaterea lor de sub tensiune (traversări, paralelisme etc.).
3.3. In cazul instalaţiilor de joasă tensiune (inclusiv a liniilor electrice aeriene), distanţa limită nu se normează, dar este interzisă atingerea directă a părţilor aflate sub tensiune ale acestora.

3.4. In cazul instalaţiilor sau părţilor de instalaţie, avînd izolaţii electrice solide, lichide sau gazoase, acoperite cu ecrane (învelişuri metalice), legate la pămînt (cabluri, bare capsulate, echipamente cu hexafluorură etc.) sau avînd plăci electroizo- lante de separaţie special destinate acestui scop, distanţa limită nu se normează, ecranele legate la pămînt sau plăcile electroizolante putînd fi atinse direct în timpul lucrului.
3.5. în vederea realizării zonei protejate, trebuie luate următoarele măsuri tehnice în ordinea indicată mai jos :
a) întreruperea tensiunii şi separarea vizibilă a instalaţiei sau a părţii de instalaţie, după caz;
b) blocarea în poziţia deschis a dispozitivelor de acţionare ale aparatelor de comutaţie prin care s-a făcut separarea vizibilă şi montarea indicatoarelor de securitate cu caracter de interzicere pe aceste dispozitive ;
c) verificarea lipsei tensiunii ;
d) legarea instalaţiei sau a părţii de instalaţie la pămînt şi în scurtcircuit.
Numai după finalizarea acestor măsuri se va trece la luarea măsurilor tehnice pentru realizarea zonei de lucru.
3.6. în vederea realizării zonei de lucru trebuie luate următoarele măsuri tehnice în ordinea indicată, indiferent de faptul că în zona protejată au fost luate măsurile tehnice menţionate la art. 3.5. :
a) verificarea lipsei tensiunii ;
b) legarea părţii de instalaţie la pămînt şi în scurtcircuit;
c) delimitarea materială a zonei de lucru ;
d) asigurarea împotriva accidentelor de natură neelectrică.
în cazul în care zona de lucru coincide cu zona protejată, măsurile tehnice luate pentru zona protejată constituie simultan şi măsuri tehnice pentru zona de lucru, pentru aceasta din urmă trebuind a se lua în plus măsuri tehnice de delimitare materială şi de asigurare împotriva accidentelor de natură neelectrică.

B. ÃŽNTRERUPEREA TENSIUNII ÅžI SEPARAREA VIZIBILA A INSTALAÅ¢IEI SAU A PÄ‚RÅ¢II DE INSTALAÅ¢IE ELECTRICA

3.7. întreruperea tensiunii se realizează prin manevrarea aparatelor de comutaţie (întreruptoare, separatoare, siguranţe etc.) ce racordează instalaţia sau partea de instalaţie care urmează a fi scoasă de sub tensiune, de restul instalaţiilor rămase sub tensiune.
După întreruperea tensiunii, în cazul în care prin manevrarea aparatelor de comutaţie prin care s-a realizat întreruperea tensiunii nu s-a realizat şi separarea vizibilă, se vor face separările vizibile faţă de toate părţile de unde ar putea să apară tensiune în instalaţia sau partea de instalaţie care urmează a fi scoasă de sub tensiune.
3.8. Separarea vizibilă se realizează prin deschiderea separatoarelor, scoaterea patroanelor siguranţelor fuzibile, debro- şarea întreruptoarelor, dezlegarea cordoanelor la liniile electrice aeriene sau demontarea unor părţi active ale instalaţiei electrice, deconectarea şi blocarea directă a întreruptoarelor de joasă tensiune, dezlegarea conductoarelor de Ia aparataj.
în mod excepţional se admite ca în cazul instalaţiilor de joasă tensiune, cînd partea de instalaţie la care urmează a se lucra este prevăzută numai cu întrcruptor nedebroşabil ca element de comutaţie şi care nu se poate bloca direct, separarea vizibilă să se realizeze prin deconectarea acestui între- ruptor.
în cazul instalaţiilor cu mai multe derivaţii, separarea vizibilă trebuie să se realizeze de la toate sursele de tensiune.
Pentru evitarea tensiunii inverse (din joasă în înaltă tensiune) prin transformatoarele de măsură, acestea se vor separa vizibil şi pe partea de joasă tensiune, după caz, prin de- broşarea întreruptoarelor, scoaterea patroanelor siguranţelor fuzibile sau deconectarea întreruptoarelor nedebroşabile.
3.9. Dacă în zona protejată se includ şi părţi de instalaţie prin care se alimentează motoare electrice care antrenează pompe, ventilatoare, compresoare sau la care sînt racordate generatoare sau compensatoare care nu pot fi separate vizibil, se vor lua următoarele măsuri suplimentare :

a) blocarea dispozitivelor de pornire a motoarelor primare pentru evitarea producerii tensiunii de către generator sau compensator, chiar la viteze reduse ;
b) blocarea căilor de pătrundere a fluidelor în pompe, ventilatoare şi compresoare, pentru evitarea funcţionării în regim de generator a motoarelor ce le antrenează.

C BLOCAREA IN POZIÅ¢IE DESCHIS A DISPOZITIVELOR DE ACÅ¢IONARE A APARATELOR PRIN CARE S-A REALIZAT SEPARAREA VIZIBILÄ‚ A INSTALAÅ¢IEI SAU A PÄ‚RÅ¢II DE INSTALAÅ¢IE ÅžI MONTAREA INDICATOARELOR DE SECURITATE CU CARACTER DE INTERZICERE

3.10. Blocarea în poziţie deschis a dispozitivelor de acţionare a aparatelor prin care s-a realizat separarea vizibilă a instalaţiei sau a părţii de instalaţie în care urmează a se lucra (sau blocarea directă a aparatelor, după caz) se realizează prin unul din următoarele procedee :
a) blocarea directă, după caz, prin unul din următoarele procedee :
blocarea prin lacăte sau mijloace special destinate acestui scop a dispozitivelor de acţionare manuală ale separatoarelor ;
blocarea pe poziÅ£ia „scos" a căruciorului întreruptoru- lui, în cazul celulelor cu întreruptoare debroÅŸabile, fără separatoare. Această blocare constă din închiderea uÅŸii celulei după scoaterea căruciorului. Dacă celula nu este prevăzută cu uşă, căruciorul realizînd el însuÅŸi închiderea celulei cînd în- treruptorul este broÅŸat, după scoaterea căruciorului se va monta pe partea frontală a celulei un paravan mobil sau o bandă roÅŸie;
montarea unor capace (minere) electroizolante, colorate în roşu, în locul patroanelor siguranţelor fuzibile de joasă tensiune ;
în cazul instalaţiilor de joasă tensiune, atunci cînd contactele deschise ale separatoarelor sau ale întreruptoarelor

sînt accesibile, se vor monta plăci electroizolante, rezistente clin punct de vedere mecanic, între aceste contacte;
b) blocarea indirectă, după caz, prin unul din următoarele procedee :
scoaterea patroanelor siguranţelor fuzibile sau deconectarea întreruptorului de pe circuitul de alimentare al motorului care antrenează dispozitivul de acţionare al separatorului, respectiv la joasă tensiune al întreruptorului;
închiderea robinetului de alimentare cu aer comprimat a dispozitivelor de acţionare pneumatice ale separatoarelor ;
dezlegarea conductoarelor de la bobinele de acţionare prin comandă de la distanţă a dispozitivelor de acţionare ale separatoarelor, respectiv la joasă tensiune ale întreruptoarelor.
3.11. Pe dispozitivele de acÅ£ionare blocate ale separatoarelor ÅŸi în punctele în care blocarea aparatelor prin care s-a realizat separarea vizibilă s-a făcut prin celelalte procedee menÅ£ionate la art. 3.10, se vor monta indicatoare de securitate avînd inscripÅ£ia „NU ÃŽNCHIDE ! SE LUCREAZÄ‚» (respectiv „NU DESCHIDE ! SE LUCREAZÄ‚» în cazul robinetelor de aer comprimat prin care se alimentează dispozitive de acÅ£ionare pneumatice).

D. VERIFICAREA LIPSEI TENSIUNII

3.12. Verificarea lipsei tensiunii în vederea legării la pă- mînt şi în scurtcircuit trebuie să se facă la toate fazele instalaţiei, respectiv la toate conductoarele liniei electrice aeriene, inclusiv pe conductorul de nul. în cazul întreruptoarelor, verificarea lipsei tensiunii trebuie să se facă la toate cele şase borne ale acestora.
3.13. Verificarea lipsei tensiunii în instalaţiile de joasă tensiune se face cu ajutorul aparatelor portabile de măsurare a tensiunii sau cu ajutorul indicatoarelor de tensiune de joasă tensiune. In instalaţiile de înaltă tensiune, verificarea se face cu ajutorul indicatoarelor de tensiune, corespunzătoare tensiunii nominale a instalaţiei.
3.14. Verificarea lipsei tensiunii cu indicatoare de tensiune nu este admisă pe timp de precipitaţii atmosferice, în instalaţiile de tip exterior, decît în cazul în care acest lucru este

permis prin instrucţiunile de folosire a indicatoarelor de tensiune respective, elaborate de unităţile producătoare.
3.15. In cazul echipamentelor sau elementelor capsulate sau protejate la care nu se pot utiliza indicatoarele de tensiune, verificarea lipsei tensiunii se va faee potrivit instrucţiunilor furnizorilor echipamentelor sau elementelor respective.
Verificarea lipsei tensiunii în vederea închiderii cuţitelor de legare la pămînt montate pe un stîlp al liniei electrice aeriene se admite a fi înlocuită prin verificarea poziţiei deschis a separatorului prin care s-a realizat separarea vizibilă.
3.16. înaintea verificării lipsei tensiunii se va controla obligatoriu buna funcţionare a indicatorului, prin butonul de control sau prin apropiere de părţile instalaţiei rămase sub tensiune, despre care se ştie cu certitudine că sînt sub tensiune. Este admisă, de asemenea, verificarea bunei funcţionări a indicatorului de tensiune şi prin alte metode sau dispozitive, stabilite în acest scop, prin, instrucţiuni.
în toate instalaţiile, apropierea indicatorului de tensiune de partea instalaţiei la care se face verificarea lipsei tensiunii trebuie să fie lentă, iar atingerea directă se va face în cazul lipsei luminozităţii sau a semnalului sonor al indicatorului.
3.17. Verificarea lipsei tensiunii se execută considerînd că instalaţia este sub tensiune. în acest sens este obligatoriu să se respecte următoarele :
a) se va verifica dacă indicatorul de tensiune corespunde tensiunii nominale a instalaţiei şi dacă este încercat în termen ;
b) persoana care verifică lipsa tensiunii la înaltă tensiune trebuie să folosească mănuşi electroizolante de înaltă tensiune şi cizme electroizolante (la verificarea lipsei tensiunii prin urcare pe stîlpi nu trebuie folosite cizme electroizolante) ;
c) este permisă apropierea persoanei respective faţă de părţile la care se face verificarea lipsei tensiunii numai pînă la opritorul indicatorului de tensiune, fiindu-i interzisă apropierea faţă de restul părţilor aflate sub tensiune la distanţe mai mici decît distanţele limită precizate la art. 3.2. din prezentele norme.

In cazul în care pentru verificarea lipsei tensiunii este necesară deschiderea uşilor celulelor, este interzisă depăşirea, cu vreo parte a corpului, a planului delimitat de acestea.
3.18. Verificarea lipsei tensiunii cu ajutorul aparatelor de măsură portabile sau a indicatoarelor de tensiune este asociată (în sensul prevederilor prezentului capitol) cu montarea scurtcircuitorului sau închiderea cuţitelor de legare la pămînt şi în consecinţă se execută de către personalul specificat la art.
7.25. din prezentele norme.
3.19. In staţiile de transformare de 750 kV, verificarea lipsei tensiunii la această treaptă de tensiune se înlocuieşte prin următoarele măsuri luate cumulat :
a) verificarea realizării separărilor vizibile ;
b) verificarea indicaţiilor asupra lipsei tensiunii date de către aparatele de măsură şl control montate pe panourile aferente,
Verificările de mai sus se vor face independent de către două persoane avînd grupa a IV-a şi. respectiv, a Il-a de autorizare, confruntîndu-şi reciproc observaţiile.
3.20. Pe liniile electrice aeriene de 750 kV, verificarea lipsei tensiunii se înlocuieşte prin constatarea lipsei semnalului sonor dat de avertizoarele fonice de tensiune portabile, această constatare făcîndu-se de către şeful de lucrare şi un membru al formaţiei care urmează să efectueze legarea la pămînt şi în scurtcircuit, independent, confruntîndu-şi reciproc observaţiile.
3.21. Dacă potrivit instrucţiunilor elaborate de unităţile producătoare nu este permisă folosirea indicatoarelor de tensiune în instalaţii de tip exterior pe timp de precipitaţii atmosferice, verificarea lipsei tensiunii se înlocuieşte astfel :
a) în cazul staţiilor de transformare şi a altor instalaţii similare, se va proceda ca în cazul staţiilor de transformare de 750 1b) în cazul liniilor electrice aeriene de înaltă tensiune, cînd separările vizibile s-au realizat pe aceste linii şi nu se află la depărtări mari, se vor verifica separările vizibile de călre şeful formaţiei şi un membru al formaţiei care urmează să efectueze legarea la pămînt şi în scurtcircuit, independent, confruntîndu-şi reciproc observaţiile ;

c) în cazul liniilor electrice aeriene de înaltă tensiune (cu excepţia celor de 750 kV), cînd separările vizibile s-au realizat pe aceste linii, dar se află la depărtări mari, ori s-au realizat în staţii de transformare sau alte instalaţii similare, se admite aruncarea pe conductoarele liniei a unui conductor flexibil din cupru neizolat, avînd secţiunea de plnă la 6 mm2, prevăzut la un capăt cu o greutate şi la celălalt capăt legat, în prealabil, la pămînt în mod similar cu scurtcircuitorul. Acest procedeu nu este admis pe liniile electrice aeriene cu circuite multiple cînd rămîn circuite sub tensiune, pe cele aflate în apropierea altor linii electrice aeriene aflate sub tensiune sau pe liniile electrice aeriene la care tensiunile induse (conform prevederilor capitolului 15, subcapitolul E al prezentelor norme) depăşesc valorile maxime admise.

E. LEGAREA INSTALAÅ¢IEI SAU A PÄ‚RÅ¢II DE INSTALAÅ¢IE LA PAMINT ÅžI IN SCURTCIRCUIT

3.22. Legarea la pămînt şi în scurtcircuit se aplică asupra tuturor fazelor instalaţiei sau părţii de instalaţie, precum şi pe conductorul de nul al liniilor electrice aeriene, din zona protejată şi din zona de lucru. Legarea la pămînt şi în scurtcircuit constituie singura măsură sigură de protecţie a personalului împotriva apariţiei accidentale a tensiunii în zona protejată, respectiv în zona de lucru.
înainte de montarea scurtcircuitorului se va verifica dacă acesta este corespunzător pentru locul unde urmează a se monta.
Operaţiile de montare a scurtcircuitorului se vor realiza în următoarea ordine :
a) se leagă la pămînt clema (papucul) scurtcircuitorului;
b) se verifică lipsa tensiunii pe fiecare fază ;
c) se montează clemele scurtcircuitorului pe fiecare fază.
In cazul liniilor electrice aeriene de joasă tensiune, verificarea lipsei tensiunii, respectiv montarea clemelor scurtcircuitorului pe conductorul de nul şi pe fiecare fază, se va face incepînd cu conductorul de nul, cu excepţia cazurilor în caro conductorul de nul este montat la partea superioară a coronamentului.

In cazul liniilor electrice aeriene de 110 — 750 kV, operaÅ£iile de montare a scurtcircuitorului se vor realiza în următoarea ordine :
a) se leagă Ia pămînt clema scurtcircuitorului monopol ar ;
b) se verifică lipsa tensiunii pe o fază a liniei;
c) se montează clema scurtcircuitorului monopolar pe faza respectivă ;
d) operaţiile de mai sus se repetă, în acelaşi mod, pentru celelalte faze.
Demontarea scurtcircuitorului se execută în ordine inversă montării.
In cazul liniilor electrice aeriene de joasă tensiune, chiar dacă acestea sînt scoase de sub tensiune, dacă în cadrul lucrării se secţionează nulul, acestuia i se va asigura, în prealabil, continuitatea prin şuntare directă sau prin legare la pămînt a celor două părţi lîngă secţionare.
3.23. In cazul instalaţiilor prevăzute cu cuţite de legare la pămînt, acestea se vor folosi totdeauna, cinci este posibil, în locul scurtcircuitoarelor. închiderea cuţitelor de legare la pămînt se va face după verificarea lipsei tensiunii.
La închiderea cuţitelor de legare la pămînt montate pe un stîlp al liniei electrice aeriene, personalul manevrant va controla, în prealabil, vizual, integritatea circuitului de legare la priza de pămînt, a dispozitivului de acţionare.
In staţiile de transformare şi (sau) de conexiuni de 220-750 kV se vor prevedea, în faza de proiectare, cuţite de legare la pămînt de ambele părţi ale întreruptoarelor. în staţiile de transformare de 110 kV se recomandă prevederea de cuţite de legare la pămînt, astfel încît să se elimine, pe cît posibil, necesitatea utilizării, în cadrul lucrărilor de exploatare şi reparaţii a scurtcircuitoarelor.
3.24. Legarea la pămînt a clemelor sau papucilor scurtcircuitoarelor în instalaţiile electrice de înaltă tensiune, cu excepţia liniilor electrice aeriene, se face la locurile, respectiv la bornele sau piesele, special prevăzute în acest scop.
în instalaţiile care nu au borne sau piese special prevăzute pentru legarea la pămînt, este admisă legarea clemei scurtcircuitorului Ia banda vizibilă de legare la pămînt a unui element oarecare.

In cazul liniilor electrice aeriene, legarea la pămînt a clemei (papucului) scurtcircuitorului se face, după caz :
a) la un element al stîlpilor metalici;
b) la armătura metalică a stîlpilor de beton, la o bornă special destinată acestui scop, situată la baza stîlpilor, sau, în cazul stîlpilor de beton al liniilor de 110 kV, la consolele metalice ale stîlpilor respectivi;
c) la conductorul de legare la priza de pămînt;
d) la conductorul de nul al liniilor de joasă tensiune, la stîlpii la care acest conductor este legat vizibil la armătura metalică a stîlpilor din beton sau la o priză de pămînt;
e) la o priză creată temporar, prin baterea în pămînt a unui electrod avînd un diametru minim de 25 mm, la o adîn- cime de cel puţin 50 cm ; acest mod de legare la pămînt se foloseşte atunci cînd nu este posibilă legarea la unul din elementele instalaţiei menţionate mai sus.
In toate cazurile, trebuie să se asigure un contact corespunzător la legarea clemei (papucului) scurtcircuitorului la pămînt, nefiind permisă legarea conductorului scurtciruitorului prin răsucire.
3.25. în cazul în care pentru montarea scurtcircuitorului sau pentru descărcarea cu ajutorul acestuia a sarcinii capaci- tive, este necesară deschiderea unei uşi de la îngrădirea permanentă, este interzisă depăşirea către interior a planului uşii cu orice parte a corpului, decît cu prăjina electroizolantă, destinată montării şi demontării scurtcircuitoarelor. Se exceptează situaţiile menţionate la art. 3.2(3. din prezentele norme.
De asemenea, este interzis personalului a se apropia de părÅ£ile instalaÅ£iilor neiegate la pămînt ÅŸi în scurtcircuit la distanÅ£e mai mici decît cele prevăzute la art. 3.2. In mod excepÅ£ional, se admite depăşirea acestor distanÅ£e, în cazul montării scurtcircuitorului din poziÅ£ia de pe consola de susÅ£inere a fazei, la liniile electrice aeriene de 110 — 750 kV.
3.2G. Montarea clemelor scurtcircuitorului la fazele instalaţiei trebuie făcută cu ajutorul prăjinii electroizolante, executantul utilizînd mănuşi electroizolante, cizme electroizolante (cu excepţia montării clemelor prin urcare pe stîlp) şi cască de protecţie.

In instalaţiile de interior de înaltă tensiune, de pînâ la 20 kV inclusiv, în locuri stabilite de conducerea unităţii de exploatare, unde nu este posibil să se folosească prăjina elec- troizolantă (din lipsă de spaţiu), precum şi în instalaţiile de joasă tensiune (cu excepţia liniilor electrice aeriene) se admite montarea scurtcircuitorului fără prăjină electroizolantă, dar numai după descărcarea sarcinii capacitive, efectuată cu ajutorul prăjinii electroizolante, executantul utilizînd mănuşi electroizolante, cizme electroizolante, ochelari şi cască de protecţie.
în instalaţiile de joasă tensiune este admisă montarea scurtcircuitorului în condiţiile menţionate mai sus, fără descărcarea sarcinii capacitive.
Clemele scurtcircuitorului trebuie să fie corespunzătoare secţiunii şi profilului fazei pe care se montează. în cazul conductoarelor jumelate, este suficientă montarea clemelor pe cîte unul din conductoarele fazelor.
în instalaÅ£iile de 110—750 kV (cu excepÅ£ia liniilor electrice aeriene) în cazul în care nu se poate asigura strîngerea corespunzătoare a clemelor scurtcircuitorului cu ajutorul prăjinii electroizolante, după aplicarea lor cu prăjina electroizo- lantă, verificarea strîngerii se va face manual.
3.27. Legarea la pămînt şi în scurtcircuit a instalaţiei sau a părţii de instalaţie pentru realizarea zonei protejate se face lîngă fiecare punct de separare vizibilă, la o distanţă faţă de punctul de separare vizibilă suficientă pentru a asigura montarea fără pericol a scurtcircuitorului. Se exceptează de la această regulă generală următoarele situaţii:
a) în cazul barelor colectoare din staţii de transformare şi (sau) de conexiuni şi puncte de alimentare, se admite să se monteze scurtcircuitoare numai lingă o parte din punctele de separare vizibilă, astfel îneît să existe cel puţin două scurtcircuitoare pentru zona protejată (de regulă la celulele cuplelor sau ale transformatoarelor de tensiune), cu excepţia barelor cu o lungime mai mică de 10 m, unde se poate monta un singur scurteircuitor.
De asemenea, în cazul separatoarelor ce cuplează două linii electrice aeriene, în apropierea staţiilor de transformare,

se admite să nu se monteze scurteircuitor lângă aceste puncte de separare vizibilă, linia respectivă urrriînd a fi legată la pă- mînt îşi în scurtcircuit în staţia de transformare ;
b) în cazul liniilor electrice aeriene (inclusiv a celor care cuprind-şi porţiuni de cabluri), avînd configuraţii speciale (la care separările vizibile sînt, numeroase, aflate la depărtări mari sau în locuri greu accesibile), pentru reducerea distanţelor de transport sau a timpilor de Intervenţie la lucrări de exploatare şl reparaţii, se admite restrângerea zonei protejate la porţiunea de linie Ia care se lucrează, n em ai veri f icî ndu-se aceste separări vizibile şi neexecuftndu-se legări la pâmlnt şi în scurtcircuit lingă ete. In această situaţie, zona protejată restrînsă se încadrează cu cîte două scurtcircuit oare montate în paralel spre separările vizibile neverificate, avînd fiecare secţiunea necesară pentru zona protejată conform prevederilor art. 2.30.
3.28. Legarea la pămînt şi în scurtcircuit a părţii de instalaţie pentru realizarea zonei de lucru, se face spre toate părţile de unde ar putea să apară tensiune (surse, traversări sau paralelisme cu linii aeriene aflate sub tensiune etc.).
In punctele zonei protejate care constituie limită de zone de lucru, încredinţate unor formaţii de lucru diferite, este obligatorie legarea la pămînt şi in scurtcircuit în aceste puncte pentru fiecare zonă de lucru. Este admisă efectuarea în aceste puncte a unei singure legări la pămînt şi în scurtcircuit, dacă scurteircuiţorul se montează şi se demontează de către personalul care a realizat zona protejată.
în zona de lucru partea de instalaţie Ia care se lucrează trebuie să fie permanent legată la pămînt şi în scurtcircuit (cu excepţia timpului în care se fac măsurări sau probe PRAM).

F. DELIMITAREA MATERIALA A ZONEI DE LUCRU

3.29. Delimitarea materială a zonei de lucru se execută prin. îngrădiri provizorii mobile, care să evidenţieze clar zona de lucru. îngrădirile provizorii mobile se vor fixa sigur, pentru a nu cădea peste părţile aflate sub tensiune ale instalaţiei. Pe îngrădirile provizorii mobile se vor monta indicatoare de
Norme de proiecţia jrnmcU
(55

securitate cu scopul de a preveni asupra pericolului de acei- ' dentare, atît membrii formaÅ£iei de lucru, cit ÅŸi persoanele « care ar putea pătrunde în zona de lucru.
Nu este necesară delimitarea materială a zonei de lucru în cazul posturilor de transformare montate pe stîlpi, iar în cazul liniilor electrice aeriene delimitarea materială a zonei de lucru se va face conform prevederilor de la art. 15.19. b.
3.30. îngrădirile provizorii mobile se vor monta faţă de părţile rămase sub tensiune la o distanţă egală sau mai mare decît cele prevăzute la art, 3.2. Dacă aceste distanţe nu pot fi respectate, părţile instalaţiilor situate la distanţe mai mici vor fi scoase de sub tensiune.
In mod excepţional, dacă părţile instalaţiilor respective nu pot fi scoase de sub tensiune (din motive întemeiate) se admite montarea îngrădirilor provizorii mobile din plăci elec- troizolante, la distanţe mai mici decît cele menţionate, chiar în atingere directă cu părţile aflate sub tensiune, în următoarele condiţii :
a) tensiunea nominală a instalaţiei să fie de cel mult 20 kV ;
b) părţile instalaţiei să fie situate în interior, iar în cazul în care sînt situate în exterior, montarea şi demontarea să se facă pe timp uscat şi fără vînt;
c) montarea şi demontarea să se facă de către două persoane, una din ele supraveghind pe cealaltă ;
d) persoana care montează plăcile electroizolante să folosească mănuşi electroizolante de înaltă tensiune, cizme electroizolante, cască de protecţie, prăjină electroizolantă sau cleşte electroizolant, sau fără acestea din urmă, dacă plăcile electroizolante sînt executate constructiv corespunzător pentru a se putea monta fără prăjină electroizolantă sau cleşte electroizolant.
în cazul în care nu se pot monta plăci electroizolante conform prevederilor alineatului precedent, unitatea de exploatare va analiza şi va stabili modul de lucru în aceste situaţii, în condiţii de securitate.

G. MASURI TEHNICE DE PROTECÅ¢IE A MUNCII INZONA DE LUCRU PENTRU EVITAREA ACCIDENTELOR DE NATURA NEELECTRICA

3.31. Aceste măsuri au rolul de a evita accidentarea de natură neelectrică a membrilor formaţiei de lucru şi a persoanelor străine care ar putea pătrunde în zona de lucru, ele luîndu-se conform normelor specifice, pe genuri de lucrări şi instalaţii, prevăzute în prezentele norme (detensionarea resorturilor dispozitivelor de acţionare cu resorturi în cazul lucrărilor la întreruptoare, scoaterea de sub presiune a uleiului din circuitul de comandă, cînd se lucrează la elementele în mişcare a dispozitivului de acţionare MOP, aşezarea podeţelor peste şanţuri la lucrări de cabluri, consolidarea pereţilor la gropile de fundaţii, consolidarea stîlpilor din lemn cu grad de putrezire depăşit etc.).
3.32. Pentru evitarea accidentelor de circulaţie (cînd este cazul), zona de lucru va fi marcată cu indicatoare sau îngrădiri speciale, respectînd regulile de circulaţie.


SCHEME DE CONEXIUNI FOLOSITE LA STAÅ¢IILE ELECTRICE

CRITERII GENERALE TEHNICE ÅžI ECONOMICE
PENTRU ALEGEREA SCHEMELOR DE CONEXIUNI

Schemele electrice de conexiuni ale instalaÅ£iilor primare din .staÅ£iile ‘electrice constituie elementul caracteristic cel mai important al unei astfel de instalaÅ£ii. TendinÅ£a de a se realiza instalaÅ£ii cit mai bine adaptate scopului pentru care au fost create ÅŸi mijloacele disponibile au condus la apariÅ£ia unui număr marc de tipuri .ÅŸi variante de scheme electrice de conexiuni, determinate de condiÅ£ii din ce în ce mai complexe ÅŸi variate în care este pusă să funcÅ£ioneze o staÅ£ie electrică. Acest proces de diversificare a antrenat în acelaÅŸi timp dificultăţi crescîndo în determinarea soluÅ£iei optime, a celei mai indicate scheme de conexiuni pentru o anumită staÅ£ie. Astfel, la alegerea unei scheme de conexiuni a unei staÅ£ii electrice este necesar să se aibă în vedere, în afară de caracteristicile specifice ale instalaÅ£iei analizate, ÅŸi o serie de criterii care pot să influenÅ£eze structura schemei. în acest scop se Å£ine seamă de fl] :
Condiţiile de funcţionare ale sistemului energetic in punctul respectiv, care se referă la tensiunile necesare, circulaţiile de curenţi în diverse regimuri, puterile şi curenţii de scurtcircuit, necesităţile de secţionare pentru izolarea anumitor consumatori, condiţiile legate de comportarea în timpul avariilor, posibilităţile de extindere (elasticitatea în timp), prevederea de instalaţii de reglaj etc.
Caracteristicile consumatorilor alimentaţi, referitoare la siguranţa în funcţionare a acestor consumatori, respectiv la exigenţa necesară cu privire la frecvenţa şi durata întreruperilor. De asemenea, consumatorii


pot influenţa alegerea schemei de conexiuni prin anumite caracteristici funcţionale specifice, ca de exemplu necesitatea atenuării efectelor unor şocuri de putere activă sau reactivă, a unor regimuri deformante, a disi- inetriilor de curent etc.
Caracteristicile echipamentului, respectiv calitatea echipamentului, pot influenţa structural schema de conexiuni. în mod deosebit siguranţa în funcţionare a întrcruptoarclor, a transformatoarelor şi auto- I ransformatoarelor utilizate influenţează asupra tipului de schemă folosit.
Condiţiile de exploatare, care se referă la amplasarea pe teren (forma şi dimensiunile terenului) şi la claritatea schemei pe care trebuie să o ofere personalului de exploatare.
Criteriul economicităţii, care este introdus prin intermediul unui indicator tip de eficienţă economică, cel al cheltuielilor anuale minime de calcul. în acest fel, se ţine seamă atit de cheltuielile anuale datorate rcviziilor-reparaţiilor, retribuţiilor, consumului propriu tehnologic, pierderilor de energie, costul energiei nelivrate datorită întreruperilor planificate sau accidentale (daune de continuitate), penalizările pentru abaterile de la valorile nominale ale parametrilor de calitate a energiei electrice (daune de calitate), cit şi de investiţiile efectuate şi termenul normat de recuperare a investiţiei.
Soluţia optimă reprezintă deci compromisul între volumul investi- 1 iilor, cheltuielile anuale şi daunele medii probabile.

PRINCIPALELE SCHEME ELECTRICE DE CONEXIUNI FOLOSITE

SCHEME CE BARE COLECTOARE SIMPLE

Schemele de conexiuni ale staţiilor electrice, cuprind in categoria aparatelor de comutaţie în principal întreruptoarc, separatoare, separatoare de sarcină, siguranţe fuzibile. Bara colectoare apare ca un nod electric dilatat şi, fiind dispusă transversal pe direcţia circuitelor aferente de linie, transformator etc., permite exploatarea comodă a staţiei.
Denumirea este legată de faptul că aici se colectează energia de la circuitele de injecţie (bunăoară transformatoarele 1\ şi T2), redistribu- indu-se apoi de exemplu pe linii, ca în fig. 2.1.1.

Separatoarele au rolul de a izola întreruptorul după ce acesta a fost deschis, în vederea reviziilor, reparaţiilor. Separatoarele de legare la pămînt se închid atunci cînd linia urmează să fie scoasă în revizie, reparaţie. Deoarece normele de tehnica securităţii şi protecţiei personalului prevăd scurtcircuitarea căilor de acces ale tensiunii în punctul de lucru, la tensiuni foarte înalte se preferă folosirea cuţitelor de legare la pămînt ale separatoarelor în loc de scurtcircuitoarele mobile ancombrante. înacest fel întreruptorul poate apare încadrat de două cuţite de legare la pămînt, ca în cazul circuitului liniei Lv De obicei, prin deschiderea lui IT, transformatorul nu rămîne sub tensiune ci se deconectează şi din partea opusă staţiei în discuţie. în acest fel nu mai este necesară prevederea unui separator între IT şi transformator.
In cazul liniilor electrice, situaţia este întrucîtva diferită; deoarece se poate primi tensiune de la capătul opus sau chiar după ce s-a deconectat de la capătul opus, linia poate rămîne încărcată capacitiv ori poate f'i atinsă de trăznet, este necesară prevederea separatorului de linie SL.
Dacă linia urmează să fie scoasă în revizie/reparaţie, atunci se face cunoscută telefonic accasLă intenţie, personalului de la dispecer pentru coordonarea manevrei cu staţia de la celălalt capăt al liniei, unde de asemenea se vor face aceleaşi manevre.
La retragerea din exploatare a unei linii, după deconectarea între- ruptorului, ordinea de manevrare SJSb nu este întîinplătoare. în eventualitatea puţin probabilă, dar posibilă, ca întreruptorul să nu fie acţionat efectiv, deşi se indică efectuarea manevrei de către dispozitivele de semnalizare, se preferă distrugerea separatorului SL şi nu a lui Sb.
Deteriorarea lui Sb ar putea scoate din funcţiune staţia un timp mai îndelungat, toate circuitele racordate la bară, fără excepţie, ră- mînînd ncalimentate. în schimb deteriorarea lui SL scoate din funcţiune cel mai probabil doar circuitul pe carc-1 echipează.

SECÅ¢IONAREA BARELOR COLECTOARE

Secţionarea longitudinală a barei colectoare în două secţii de bare colectoare (SBC 1, 2) se face cu unul, cu două separatoare sau cu o cuplă longitudinală funcţie de gradul de elasticitate dorit, fig. 2.1.2 a, b, c.
Revizia secÅ£iilor de bare se face pe rînd prin deconectarea prealabilă a circuitelor aferente secÅ£iei respective ÅŸi a separatorului SCL ÃŽ doar revizia separatorului SCL implică scoaterea din funcÅ£ionare a întregii 
Iiar'c colectoare, Iig. 2.1. 2 a. Aceasta se poate remedia prin inserierea a două separatoare de cuplă longitudinală ca în fig. 2.1.2 b, cînd revizia miei secţii de bare se extinde şi la separatorul de cuplă alăturat, celălalt separator de cuplă fiind deschis. Secţionarea longitudinală cu sepa-

Fig. 2.1.2. Secţionarea longitudinală a barei colectoare :
a — printr-un separator ;b — prin două separatoare ; c — prin cuplă longiludinnlă.

ratoare realizează totuşi un grad de elasticitate modest, caracterizat prin aceea că orice, defect pc una din secţiile de bare conduce la declan- şarea întregii staţii, funcţionarea secţiei neavariate fiind reluată după izolarea secţiei defecte prin deschiderea cuplei.
Prezenţa întreruptorului de cuplă longitudinală oferă elasticitate porită. In regimul de funcţionare de cuplă închisă, varianta (1) în iig. 2.1.2 c. apare evident avantajul că în cazul unui defect pe una din secţii cealaltă secţie de bare îşi continuă neîntreruptă funcţionarea prin declanşarea întreruptorului cuplei.
în regimul de funcÅ£ionare cu cupla normal deschisă, pentru limita- iea curenÅ£ilor de scurtcircuit, varianta (2), staÅ£ia este în general alimentată de la două surse diferite, fie acestea transformatoarele Tl ÅŸi T2, iar acÅ£ionarea întreruptorului cuplei este supravegheată de automati- irea AAR (anclanÅŸarea automată a rezervei) ; astfel, cu ocazia defec- I ii fii unui transformator, întreruptorul său deconectează ÅŸi după o ••curta pauză de timp în care secÅ£ia de bare aferentă rămîne nealimen- Ială, anclanÅŸează întreruptorul cuplei longitudinale ÅŸi secÅ£ia întreruptă csl.e realimentată de la transformatorul rămas, care preia toată sarcina • laÅ£iei. Anterior, cupla era în rezervă caldă avînd separatoarele închise.
Uneori, din motive de limitare a plafonului curenţilor de scurtcircuit pe bară, cupla include şi un reactor (varianta 3, fig. 2.1.2 c).
în sfîrşit, în cazuri rare cînd se doreşte o elasticitate şi o siguranţă sporită a circuitului de cuplă, se înseriază două întreruptoare (varianta 4, fig. 2.1.2 c).
Această schemă electrică de conexiuni, cu bara secÅ£ionată longitudinal, a căpătat o largă răspîndire mai ales la fi —20 kV. Bara, executată de obicei din bară sau Å£eava de aluminiu, contribuie ÅŸi mai mult la redu- cerea cheltuiclilor de întreÅ£inere ale staÅ£iei electrice.

2.1.2.3. SCHEME CU O BARÄ‚ COLECTOARE ÅžI O BARÄ‚ DE OCOLIRE. (TRANSFER)

Introducere^ barei de ocolire şi a circuitului de cuplă de ocolire se face pentru a înlătura dezavantajul schemelor de comutaţie cu bare colectoare, simple, de a întrerupe alimentarea consumatorilor pe perioada lucrărilor de întreţinere.
în fig. 2.1.3 se prezintă schema de conexiune a unei astfel de staÅ£ii. Se oferă posibilitatea scoaterii in revizie-reparaÅ£ie a oricărui întrerup- tor din instalaÅ£ie fără sacrificarea continuităţii în alimentare, prin în- serierea cuplei de ocolire. Astfel pentru linia L3 de exemplu, se creează o a doua calc de alimentare „ocolită", desenată punctat în fig. 2-1.3, prin închiderea cuplei ÅŸi separatorului de ocolire aferent liniei, S0CL,-

Fig. 2.1.3. Schema principială a unei staţii cu un sistem de bare colectoare şi bară de ocolire (transfer).

întreruptorul IL> urmează să fie scos in revizie-reparaţie, locul, lui fiind luat acum dc Ico-
Testarea pasageră* cu ICo a barei de ocolire, impusă de ordinea manevrelor, în cazul în care L3 este deja în funcţiune pare o manevră complicată inutil. Ea este însă necesară pentru încercarea cu tensiune a barei de ocolire. Bara de ocolire se mai numeşte şi bară de transfer.
Ocolirea tuturor circuitelor nu este necesară. în fig. 2.1.3 s-a arătat ca transformatoarele cu trei înfăşurări nu au fost racordate la bara de ocolire, ele puţind să asigure alimentarea consumatorilor şi deci pu- lind fi retrase din exploatare.
*k

2.1.2.4. SCHEMEJCU DUBLU SISTEM DE BABE COLECTOARE .ÅžI UN ÃŽNTRERUPTOR PE CIRCUIT

Este schema care a căpătat o largă răspîudire în instalaţiile de comu- i a ţie electroenergetică de unde se alimentează consumatori mai impor- i a TI ţi. în comparaţie cu schema cu sistem simplu de bare, schema cu duhlii sistem de bare colectoare oferă un grad de elasticitate sporită prin posibilitatea racordării circuitelor aferente la oricare din cele două noimi electrice (bare colectoare).
Fiecare circuit se racordează la sistemul dublu de bare colectoare prin intermediul întreruptorului şi a două separatoare de bare, fig. 2.1.4.
Există două variante ale schemei cu bare 'duble, funcţie de amploarea pe teren. în prima variantă (fig. 2.1.4), staţia realizată ocupă mai mult teren, iar prin exLindere staţia îşi măreşte repede dimensiunea

Fig. 2.1.4. Schema unei staţii cu dublu sistem de bare şi plecări într-o singură direcţie.

paralelă'cu BC. în varianta din fig. 2.1.5, terenul este bine ocupat, cu condiţia să existe plecări in ambele direcţii. Staţia este compactă. Schema oferă două posibilităţi de funcţionare în regim normal:
1) Toate circuitele se racordează la un singur sistem de bare (sistemul de bare de lucru) al doilea sistem fiind liber, in rezervă caldă, men- i mut sub tensiune prin intermediul circuitului de cuplă transversală CT.
2) Instalaţia funcţionează,-de regulă, cu consumatorii şi sursele repartizate pe cele două sisteme de bare colectoare cu cupla transversală închisă sau deschisă.
Rolurile cuplei transversale pot fi prezentate sub o formă condensată, astfel:
— permite trecerea circuitelor de pe un sistem de bare colectoare pe altul fără întreruperea circuitului respectiv ;

Fig. 2.1.5. Schema unei staţii cu dublu sistem de bare şi plecări în ambele direcţii.

serveşte, pentru controlul integrităţii sistemelor de bare colectoare după revizia acestora-;
se poate substitui oricărui întreruptor din instalaţie care este defect sau urmează a fi scos în revizie.
a) Trecerea unui circuit de pe o bard pe alta se face conform exemplificării de mai jos pentru cazul liniei LL racordate la bara colectoare BCj, din fig. 2.1.4.
Manevra de schimbare a barei colectoare cu menţinerea funcţionării continue implică trei etape, şi anume;.
1) închiderea cuplei şi deci punerea în paralel a celor două sisteme de bare cu controlul prealabil al sincronismului;
2) comutarea separatoarelor de bară ;
3) revenirea la funcţionarea cu cupla deschisă. Pentru a evita manevrarea separatoarelor sub curent numai pe timpul scurt al etapei a doua, se deconectează protecţia cuplei transversale.
Experienţa exploatării staţiilor cu scheme de conexiuni mai dezvoltate a relevat oportunitatea introducerii unor blocaje pentru a evita manevrarea greşită a separatoarelor.
b) Controlul integrităţii barelor colectoare se face de regulă la terminarea reviziei. Orice scurtcircuit pe această bară duce la deconectarea in~
.lantanec a întreruptorului cuplei (acÅ£ionat de protecÅ£ia sa prin relee care au fost expres reglate să funcÅ£ioneze fără reÅ£inere de timp), indicînd că revizia trebuie reluată ÅŸi remediate eventualele defecÅ£iuni. în cazul in care cupla nu declanÅŸează înseamnă că este asigurată integritatea liarei colectoare ÅŸi se poate conta pe ea’pentru manevre.
c) înlocuirea unui înlreruptor defect sau care urmează a fi scos în revizie poate fi făcută cu ajutorul circuitului de cuplă transversală prin două întreruperi în funcţionare, relativ de scurtă durată, în care caz celula în cauză se racordează singură la un sistem de bare.
Fie schema simplă din fig. 2.1.6.
2.1.6


Se presupune că s-a defectat între- ruptorul 7, al liniei Lu prin el trece sarcina liniei dar el nu mai poate realiza operaţia de întrerupere a circuitului. Pentru repararea şi înlocuirea sa cu întreruptorul cuplei pe perioada reparaţiei, se procedează astfel:
Sc degajează complet un sistem de bare colectoare, de exemplu Su trecînd toate circuitele pe celălalt sistem de bare S«, cu excepÅ£ia circui- i ului în cauză. Cupla transversală rămîaînd închisă rezultă că s-a înse- riat cu circuitul cu înlreruptor defect, manevra fiind făcută cu menÅ£inerea continuităţii în alimentare. Toate funcÅ£iunile întreruptorului defect au fost preluate do întreruptorul de cuplă. Se poate deschide circuitul sau se poate funcÅ£iona aÅŸa pînă ce dispecerul aprobă scoaterea în reparaÅ£ie a întreruptorului defect.
Pentru scoaterea în reparaţie, se deschide cupla şi se. separă întrerup- lorul defect prin desfacerea legăturilor c şi refacerea legăturilor a, b. Sc reia funcţionarea normală a staţiei.

2.1.2.5. SCHEME CU BARE COLECTOARE DUBLE ÅžI BARÄ‚ DE OCOLIRE (TRAN SFER)

Introducerea barei de ocolire (transfer) nu se. justifică decît pentru staţii importante care vehiculează mari cantităţi de energie pe mai multe linii.
Presupunînd că se doreşte scoaterea în revizie a întreruptorului /, al circuitului de linie racordat de exemplu la sistemul de bare S., se
creează o a doua cale de alimentare în paralel a circuitului respectiv prin cupla de ocolire, fig. 2.1.7.
întreruplorul cuplei este echipat cu aceeaşi protecţie ca şi întrerup- torul liniei pe care l-a ocolit.
Schema de comutaţie, aşa Cum este prezentată în fig. 2.1.7, cu ambele tipuri de cuple, se referă în general la staţii întinse, cu multe circuite.

Pentru staÅ£ii cu mai puÅ£ine circuite există scheme mai simple ÅŸi mai ieftine care pot îndeplini — perind —cu un singur întreruptor, rolurile ambelor cuple, transversală ÅŸi de ocolire.
a) Cupla combinată poate realiza atît configuraţia de cuplă transversală (S2, S3, şi I închise, Sx deschis), cît; şi de cuplă de ocolire (S'4 deschis). Dezavantajul constă în imposibilitatea folosirii simultane a celor două cuple, fig. 2.1.8 a.

b) Cupla combinată simplificată economiseşte un separator faţă de cupla combinată (fig. 2.1.8 b), cumulînd însă dezavantajul de a nu ocoli decît circuitele racordate la unul din sistemele de bare (SBC, în cazul figurii). Ocolirea şi a circuitelor racordate la SDCa implică trecerea lor prealabilă pe SBC, folosind la cuplă mai înLii configuraţie transversală şi apoi cca de ocolire.
c) Schema cu separatoare de ocolire, reţine doar cupla transversală, ocolirea avînd loc cu ajutorul acesteia şi al unui separator de. ocolire. Este suprimată bara de ocolire propriu-zisă, locul acesteia luîndu-1 chiar o bară colectoare (SBCa în cazul fig. 2.1.9).

 O asemenea schemă este deosebit de economică. Schema prezintă însă dezavantajul că poate folosi cupla doar pentru o singură operaÅ£ie ; pe^impul înlocuirii unui 


Fig. 2.1.10. Secţionarea longitudinală a barelor colectoare



Abrriel

{picture#https://1.bp.blogspot.com/-yq-rM9r2WT8/Whuh4MzPoMI/AAAAAAAASus/8VkwPgU1dZ0nKxOhi1KeZ9xseKAmBI5dgCK4BGAYYCw/s1600/SE_Antet.png} Descrierea Autorului {facebook#https://www.facebook.com/SchemeElectrice/} {twitter#YOUR_SOCIAL_PROFILE_URL} {google#YOUR_SOCIAL_PROFILE_URL} {pinterest#YOUR_SOCIAL_PROFILE_URL} {youtube#YOUR_SOCIAL_PROFILE_URL} {instagram#YOUR_SOCIAL_PROFILE_URL}

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *

Un produs Blogger.