Latest Post

aprilie 06, 2015

Georg OHM

Legea lui Ohm în formă locală

Considerând o porţiune de circuit electric străbătută de un curent
electric, se poate demonstra că densitatea de curent prin conductor este direct proporţională cu intensitatea câmpului electric rezultant
adică : 
în care: γ - conductibilitatea electrică a materialului. 
E - intensitatea câmpului electric
 Ei - intensitatea câmpului electric imprimat.
 RelaÅ£ia (1.8) exprimă legea lui Ohm în forma locală.
Conductibilitatea electrică depinde de natura, structura şi
temperatura materialului conductor. Unitatea de măsură pentru
conductibilitate este (Ωm)-1. 

 Legea lui Ohm în formă integrală

Această lege se referă la conductori în formă de fir (filiformi),
conductori la care dimensiunile secţiunii sunt mult mai mici ca lungimea.
Pentru conductoare avem Ei =0.
Considerând că direcţia câmpului coincide cu direcţia deplasării
sarcinilor electrice, pentru un mediu izotrop, putem scrie:
Curentul elementar dI, care trece prin secţiunea transversală ds,
poate fi considerat constant, deci se poate scoate de sub semnul de
integrare întrucât conform principiului continuităţii curentului, acest
factor este identic în orice secţiune transversală de-a lungul drumului de
integrare, de lungime l. Deci avem:
Diferenţa de potenţial U între capetele conductorului considerat
este aceeaşi pentru toţi curenţii elementari dI şi calculând curentul I în
tot conductorul prin însumarea curenţilor dI în diferite elemente de
suprafaţă ds, ajungem la concluzia că intensitatea curentului este
proporţională cu tensiunea U, adică
unde R, se numeşte rezistenţă electrică a porţiunii de conductor
considerată şi se calculează cu relaţia (1.11).
Rezistenţa electrică se măsoară în Ohmi (Ω ). Mărimea inversă
rezistenţei se numeşte conductanţă electrică şi se notează cu G: G=1/R.
Unitatea de măsură pentru conductanţă este Ω -1 (siemens).
 RelaÅ£ia (1.10), exprimă legea lui Ohm cu aplicare la o porÅ£iune
de conductor. Dacă considerăm cazul cel mai simplu, al unui conductor
liniar de secţiune constantă ds, pe toată lungimea l, se poate scrie relaţia
sub forma:
Dacă conductorul este omogen şi γ este constant atunci avem:

Prin urmare, expresia rezistenţei electrice are forma:
unde:
reprezintă rezistenţă specifică sau rezistivitate şi reprezintă
rezistenţa unui conductor cu lungimea de 1m .Unitatea de măsură pentru
rezistivitate este mm / m
2 Ω⋅ .
 ÃŽn cazul conductoarelor masive, de exemplu în cazul solului se
utilizează unitatea Ω·cm sau, în cazul izolanÅ£ilor, Ω·m.
Să examinăm acum un circuit electric închis, care conţine o sursă
de t.e.m. „e”. Sub acÅ£iunea t.e.m în circuit apare curentul I. Câmpul
electric total în acest caz este: E=Es+Ei, unde Es este câmpul de natură
electrostatică şi Ei este câmpul electric imprimat.
Scriind integrala de linie a intensităţii câmpului de la borna
negativă B, de-a lungul drumului n în interiorul sursei (fig.1.2), spre
borna pozitivă A, obţinem:
Ultima integrala reprezintă t.e.m. a sursei.
Egalitatea (1.13) se poate scrie deci sub forma:
sau
Prima integrală reprezintă diferenţa de potenţial la bornele sursei,respectiv tensiunea la borne, care este egală, conform legii lui Ohm cu produsul între intensitatea curentului şi rezistenţa circuitului exterior. A doua integrală reprezintă căderea de tensiune pe circuitul electric interior al sursei, pe care îl notăm cu uo. Deci:
Căderea de tensiune uo este datorată rezistenţei interioare r a
sursei şi se poate scrie, conform legii lui Ohm aplicată unei porţiuni de
circuit:
Relaţia (1.14) se mai poate scrie şi sub forma:
RelaÅ£iile (1.15) reprezintă legea lui Ohm în formă integrală sau legea lui Ohm aplicată unui circuit întreg. ÃŽn cazul când în circuitul închis acÅ£ionează mai multe surse de t.e.m. diferite, prin „e” trebuie să se înÅ£eleagă suma algebrică a t.e.m. ale tuturor surselor. Legea lui Ohm este o lege ce depinde de proprietăţile materialului ÅŸi poartă denumirea de lege de material

Dipol electric. 

O porţiune de circuit cu 2 borne, între care se află o tensiune electrică, se numeşte dipol electric. Dacă dipolul conţine surse este activ, iar dacă nu conţine este pasiv. Relaţia (1.8) integrată pe conturul închis j
- rjk - ejk - k - Ujk - j ale unui dipol (fig.1.3) ne dă :

AflaÈ›i mai multe »

aprilie 06, 2015 ,
în cazul pornirii motoarelor de c.c. se ştie că, pentru limitarea curentului de pornire, trebuie să se introducă în serie cu desfăşurarea rotorului un reostat de pornire Rp, care în cazul schemei din fig.6.18 este compus din Rpi şi Rp2. Pe măsură ce rotorul îşi măreşte viteza de rotaţie se micşorează Rp prin scurtcircuitarea succesivă, la intervale de timp date, a celor două trepte Rpi şi Rp2.
Pentru frânarea dinamică, după deconectarea motorului de la reţea, se cuplează la perii o rezistenţă Rf, numită rezistenţă de frânare. Rotorul continuându-şi micşorarea de rotaţie, datorită inerţiei, maşina intră în regim de generator, debitând un curent prin Rf. Cuplul la arborele generatorului, proporţional cu curentul debitat în rezistenţa de frânare, este un cuplu rezistent, astfel încât se va produce frânarea maşinii.
Funcţionarea schemei: se închide Si şi se apasă pe butonul de pornire S2. Bobina contactorului 1K fiind pusă sub tensiune, se vor închide contactele lKi (de autoreţinere), 1K3 (de forţă) şi 1K4, iar contactele 1K2 se vor deschide. Motorul fiind alimentat de la reţea, va porni cu Rp=Rpi+Rp2 (Rcx se pune la valoare minimă). Prin închiderea contactelor 1K4 releul ld este pus sub tensiune şi după un timp reglat îşi va închide contactele ND 1 di cu temporizare la închidere punând bobinele contactorului 2K şi a releului 2d sub tensiune. Contactorul 2K va acţiona şi va închide contactele 2Ki, scurtcircuitând prima treaptă Rpi din reostatul de pornire, iar releul 2d, după un timp reglat va închide contactele 2di, punând sub tensiune bobina contactorul ui 3 K. Contactorul 3K va acţiona şi îşi va închide contactele 3Ki, scurtcircuitându-se a doua treaptă a reosta- tului de pornire, adică motorul va funcţiona în continuare cu Rpi şi Rp2 scurtcircuitate.

Pornirea automată şi frânarea dinamică a motorului de c.c. cu excitaţia în derivaţie


Oprirea motorului se face deschizând întrerupătorul Si sau apăsând pe butonul de oprire S3, această oprire însă se face cu frânare dinamică întrucât contactele 1K2 revenind la poziţiile lor normale, cuplează rezistenţa de frânare Rf la periile maşinii. Maşina intră în regim de generator, debitând pe Rf şi deci la arbore apare un cuplu rezistent care produce frânarea rapidă a maşinii.

AflaÈ›i mai multe »

aprilie 04, 2015

Automatizările cu care este dotat sistemul energetic au rolul de a împiedica sau limita avariile din sistem. Deşi au aceeaşi destinaţie ca şi schemele de protecţie, dacă acestea reacţionează numai la avarii cu caracter local, automatizările permit atât sesizarea cât şi acţionarea la incidente cu caracter mai general.
Din această categorie de scheme de automatizări cele mai importante sunt: Reanclanşarea automată rapidă (R.A.R.); Anclanşarea automată a rezervei (A.A.R.); Descărcarea automată a sarcinii la scăderea frecvenţei (D.A.S.F.); Descărcarea automată a sarcinii la scăderea tensiunii (D.A.S.U.).

AflaÈ›i mai multe »

aprilie 04, 2015

Una dintre principalele condiţii care se impun instalaţiilor electrice este aceea a siguranţei în funcţionare, adică a alimentării continue cu energie electrică a consumatorilor.
Asigurarea funcţionării fără întrerupere a instalaţiilor electrice are o importanţă deosebită, atât datorită faptului că urmările perturbărilor în funcţionare pot fi foarte grave, cât şi datorită faptului că instalaţiile electrice sunt mai expuse deranjamentelor decât alte genuri de instalaţii. Gravitatea urmărilor provine, în primul rând, din faptul că:
-instalaţiile electrice făcând parte, în general, dintr-un sistem energetic complex şi fiind legate între ele electric;
-un defect apărut într-un loc deranjează funcţionarea normală a întregului sistem; în al doilea rând, gravitatea defectelor din instalaţiile electrice se datorează energiilor foarte mari care intervin în desfăşurarea acestora, conducând la efecte distructive extrem de mari.
Rolul principal al automatizărilor şi al protecţiei prin relee folosite în electroenergetică constă în limitarea efectelor avariilor apărute şi în asigurarea alimentării fără întrerupere cu energie electrică a consumatorilor. Protecţia prin relee, care constituie ea însăşi automatizarea folosită de multă vreme pe scara cea mai largă în instalaţiile electrice, are în general două funcţiuni principale:
Separarea elementului avariat de restul instalaţiilor electrice şi asigurarea, în felul acesta, a funcţionării în continuare a acestora, în condiţii normale;
Sesizarea regimurilor anormale (nepermise) de funcţionare a instalaţiilor electrice şi semnalizarea lor, pentru a se preveni apariţia unor avarii.
Pentru îndeplinirea acestor două funcţiuni fundamentale, dispozitivele de protecţie, indiferent de tipul sau principiul constructiv pe care se bazează, trebuie să satisfacă următoarele condiţii generale:
- Selectivitatea, adică deconectarea doar a elementului avariat şi permiterea funcţionării în continuare a instalaţiilor neavariate;
- Sensibilitatea, adică sesizarea tuturor defectelor şi a regimurilor anormale de funcţionare, chiar atunci când ele se deosebesc doar cu puţin de
232
regimul de funcţionare normal al instalaţiilor;
- Rapiditatea, care este necesară pentm că numai o deconectare rapidă a elementelor avariate poate rămâne fără urmări asupra funcţionării instala-ţiilor neavariate;
- Siguranţa, care constă în aceea că dispozitivele de protecţie prin relee, care acţionează foarte rar (de câteva ori pe an), trebuie să fie pregătite, chiar după o perioadă lungă de repaus, pentru a funcţiona corect.
Sistemul energetic se compune dintr-un număr foarte mare de elemente care contribuie la realizarea a trei procese distincte şi anume: producerea, transportul şi distribuţia energiei electrice şi termice. Corespunzător acestor procese, elementele componente se grupează în următoarele părţi distincte ale sistemului şi anume: centralele, reţelele electrice, centralele de termoficare şi consumatorii de energie electrică şi termică.
Centrala reprezintă ansamblul de instalaţii care servesc la producerea energiei electrice şi termice pe baza transformării energiei resurselor energetice primare.
Reţelele electrice reprezintă ansamblul de instalaţii prin intermediul cărora energia electrică este transportată de la centralele producătoare până la consumatori, cuprinzând, în principal, linii electrice de energie, staţii electrice şi posturi de transformare.
Linia electrică de energie reprezintă ansamblul de conducte electrice, dispozitive şi construcţii necesare, care asigură transportul la distanţă sau distribuţia energiei electrice pentru alimentarea consumatorilor şi care urmăreşte un traseu, constituind astfel una sau mai multe căi de curent.
Staţia electrică reprezintă ansamblul de instalaţii şi de construcţii anexe în care se realizează cel puţin unul dintre următoarele procese:
- modificarea parametrilor puterii electromagnetice (tensiune, frecvenţă, etc.) corespunzător condiţiilor de transport sau de utilizare a energiei electrice;
- conectarea electrică a două sau mai multe surse de energie electrică;
- conectarea electrică a două sau mai multe căi de curent pentru alimentarea receptoarelor de energie electrică.
Postul de transformare reprezintă instalaţia electrică de curent alternativ, în care tensiunea este coborâtă la o tensiune joasă, sub 1000 V, în scopul alimentării reţelelor de distribuţie şi a receptoarelor.
In figura 5.20. este reprezentată schema monofilară de principiu a unei reţele electrice ca parte dintr-un sistem energetic.
Energia produsă în centralele electrice este transmisă, prin intermediul unor transformatoare de putere, care ridică tensiunea la cea a liniilor de înaltă tensiune. Energia electrică este transportată pe liniile electrice de înaltă tensiune până la staţiile de transformare coborâtoare, de la care pleacă liniile de medie tensiune ce alimentează transformatoarele posturilor de transformare.


Figura 5.20. Reprezentarea schematică a unei reţele electrice
Gi, G2— generatoare, Ti, T2- transformatoare de reÅ£ea,
Q1...Q4-întrerupătoare, Li, L2- linii electrice.
Reţelele electrice pot fi clasificate după: valoarea tensiunii, structură şi modul de tratare a neutrului.
A. După valoarea tensiunii, se deosebesc:
- reţele de înaltă tensiune, cu tensiuni de 110, 220, 400 kV şi mai mult, folosite pentru transportul energiei electrice dinspre zonele de producere, înspre zonele de consum;
- reţele de medie tensiune, cu tensiunea între 6 şi 60 kV, utilizate în general pentru distribuţia energiei electrice;
- reţele de joasă tensiune, sub 1 kV, cele mai frecvente fiind tensiunile de 380 şi 220 V, utilizate pentru distribuţia energiei electrice la consumatori.
Puterile din ce în ce mai mari cerute de consumatori, impun utilizarea din ce în ce mai mult a instalaţiilor de 110 kV, nu numai pentru transport, ci şi pentru distribuţia energiei electrice.
B. După structură, reţelele se clasifică în:
- reţele radiale sau arborescente, prin care consumatorii sunt alimentaţi dintr-un singur sens;
- reţele buclate, prin care consumatorii sunt alimentaţi din cel puţin două sensuri.
C. După modul de tratare a neutrului, reţelele electrice se clasifică în:
- reţele cu neutru izolat, al căror neutru nu are nici o legătură specială cu pământul;
- reţele cu neutrul tratat, care pot fi cu neutrul compensat, (legat la pământ printr-o bobină de stingere sau printr-un transformator de legare la pământ), sau cu neutrul necompensat (legat la pământ fie direct, fie printr-o
234
rezistentă sau printr-o bobină cu inductanţă redusă).
5.4.1. Protecţia maximală de curent a liniilor electrice radiale
9
Protecţia maximală de curent se utilizează în cazul reţelelor radiale cu
9 9
alimentare de la un singur capăt (ca reţeaua di figura 5.21.).


Figura 5.21. Reţea electrică radială simplă
T-transformator, Q1...Q5- întrerupătoare, L!...L4- linii electrice.


Figura 5.22. Schema electrică desfăşurată monofilară a protecţiei maximale
de curent a unei reţele radiale simple
Q3- întrerupător principal, BD- bobina declanşatorului,
TC- transformator de curent, Fi- releu maximal de curent,
Ki- releu intermediar, L2- linia electrică defectă.
/V
In cazul acestor reţele protecţia cuprinde: un releu maximal de curent Fi şi un releu intermediar Ki. Dacă scurtcircuitul apare pe linia L2 el este sesizat
de releul maximal de curent Fi, care comandă releul intermediar Ki şi care la rândul său comandă declanşarea întrerupătorului Q3, aşa cum este prezentat în schema electrică monofilară din figura 5.22.
Semnalul pentru releul maximal de curent Fi este preluat prin transformatorul de curent TC. Se obţine astfel o declanşare practic instantanee a întrerupătorului liniei defecte, celelalte linii rămânând alimentate.
5.4.2. Protecţia maximală de curent temporizată a liniilor electrice
radiale
Acest tip de protecţie se utilizează în cazul reţelelor radiale având pe parcurs consumatori ce pleacă de la sistemele de bare A,B,C aşa cum este prezentat în figura 5.23.


Figura 5.23. Reţea radială complexă
T-transformator, Q1...Q9- întrerupătoare,
A, B, C, D-noduri de ramificare a reţelei.
Datorită configuraţiei arborescente a reţelei protecţia maximală de curent trebuie prevăzută şi cu o temporizare a acţionării. Astfel în cazul unui scurtcircuit (ca cel prezentat în figură) trebuie să acţioneze doar întrerupătorul Q9 pentru a se obţine o funcţionare selectivă a protecţiei. Se obţine astfel o protecţie maximală temporizată în trepte.
Temporizarea minimă se găseşte la capătul liniei şi ea creşte în trepte constante spre sursa de alimentare.
Treptele sunt de 0,5 -f 0,7 s pentru a exista siguranţa declanşării numai a întrerupătorului liniei defecte. Acest tip de protecţie este prezentat în figura 5.24. şi se realizează prin relee electromagnetice maximale de curent Fi, care excită releul de timp KiT şi care comandă declanşarea întrerupătoarelor prin intermediul unor relee intermediare K2.
In cazul unui scurtcircuit pe linie releul maximal Fi acţionează şi excită releul de timp KiT, care cu temporizarea reglată excită releul intermediar K2
care comandă bobina BD de declanşare a întrerupătorului Q9.


Figura 5.24. Schema electrică desfăşurată monofilară a protecţiei maximale
temporizate în trepte a unei reţele radiale complexe
Q9— întrerupător principal, BD- bobina declanÅŸatorului,
TC- transformator de curent, Fi- releu maximal de curent,
KiT- releu de temporizare, K2- releu intermediar, L-linia electrică defectă.
Principalul dezavantaj al acestei protecţii constă în faptul că scurtcircuitele apropiate de sursă sunt înlăturate cu întârzieri mari ceea ce poate fi periculos pentru generatoarele sincrone.
5.4.3. Protecţia maximală de curent direcţională a liniilor electrice
9 9
cu alimentare bilaterală
/V
In cazul reţelelor cu alimentare bilaterală ca cea reprezentată în figura 5.25. alimentarea se face atât de capătul A cât şi de la capătul E, iar consumatorii pleacă de la sistemele de bare A, B, C, D şi E.
Prin reglarea releelor de timp în ipoteza unei temporizări în trepte cu valorile înscrise în figura 5.26. pentru alimentarea dinspre stânga respectiv dinspre dreapta, nu se poate asigura o temporizare selectivă. Dacă scurtcircuitul s-ar produce în punctul desenat în figură toate protecÅ£iile fiind parcurse de curentul de scurtcircuit, defectul va fi izolat de protecÅ£iile cu timpii cei mai scurÅ£i de acÅ£ionare prin declanÅŸarea întrerupătoarelor Q2 ÅŸi Q7 neasigurând selectivitatea protecÅ£iei. De altfel oriunde ar apare un scurtcircuit vor declanÅŸa în mod invariabil aceleaÅŸi întrerupătoare Q2 ÅŸi Q7 neasigurându- se o funcÅ£ionare selectivă a protecÅ£iei. 

Figura 5.25. Reţea electrică complexă cu alimentare bilaterală
G-generator electric, Qi...Qs- întrerupătoare,
A, B, C, D-noduri de ramificare a reţelei.
Pentru a realiza selectivitatea este necesar să introducem un nou criteriu (în afara celui a curentului mărit) şi anume sensul în care circulă puterea (curentul) spre locul de defect. Este necesar ca fiecărei protecţii maximale să i se adauge un releu direcţional care sesizează sensul de circulaţie al puterii şi acţionează numai dacă transferul de putere are loc conform săgeţilor din figura 5.25., excitând releul de timp corespunzător.

Figura 5.26. Schema electrică desfăşurată monofilară a protecţiei maximale
de curent direcţionale a unei reţele cu alimentare bilaterală
Q5- întrerupător principal, BD- bobina declanşatorului, TC- transformator de
curent, Fi- releu maximal de curent, F2- releu direcţional, KiT- releu de
temporizare, K2- releu intermediar, L-linia electrică defectă.
Schema electrică principială monofilară, a protecÅ£iei maximale direcÅ£ionale este prezentată în figura 5.26. După cum se observă, pentru ca releul de timp KiT să fie excitat ÅŸi să comande după trecerea timpului reglat declanÅŸarea întrerupătorului Q5, este necesar ca atât curentul să depăşească valoare reglată ÅŸi deci releul maximal Fi să-ÅŸi închidă contactul, cât ÅŸi ca sensul de circulaÅ£ie a puterii de scurtcircuit să fie de la bare spre linie ÅŸi deci releul 
direcţiona F2 să-şi închidă contactele.
Ca relee direcţionale se folosesc releele de inducţie cu rotor cilindric, având înfăşurarea de curent înseriată cu cea a releului maximal şi înfăşurarea de tensiune legată printr-un transformator de tensiune la bare. în cazul în care scurt-circuitul se produce pe porţiunea CD conform figurii 5.25, releele direcţionale ale întrerupătorului Q7 şi Q4 nu acţionează şi ca urmare vor declanşa întrerupă-toarele Q5 şi Q_6 după 0,7 s şi după 1,3 s, asigurând declanşarea selectivă a porţiunii defecte din reţea.
5.4.4. Protecţia de distanţă a reţelelor electrice complexe
Protecţiile de distanţă reprezintă la ora actuală cea mai răspândită protec-ţie pentru liniile electrice şi alte echipamente energetice.
Principiul de bază al protecÅ£iilor de distanţă este fundamentat pe compa-rarea intensităţii curentului ÅŸi a tensiunii de la locul de montaj al protecÅ£iei de distanţă „văzute“ de releu.
Din compararea celor două mărimi se poate stabili dacă impedanţa până la locul de defect este mai mare sau mai mică decât valoarea impedanţei reglate. Un exemplu tipic pentru o astfel de balanţă electrică se prezintă în figura 5.27.. Tensiunea şi curentul care alimentează balanţa, preluate din secundarele transformatoarelor de tensiune (TT) şi respectiv de curent (TC), alimentează două relee electromagnetice fixate fiecare la capătul pârghiei 3, care se roteşte în jurul unui ax. Asupra pârghiei acţionează diferenţa cuplurilor dezvoltate de cei doi electromagneţi.
Această protecţie se bazează pe măsurarea distanţei dintre locul de montare al protecţiei şi locul defect, comandând deconectarea întrerupătorului cu un timp cu atât mai mic cu cât defectul se află mai aproape de locul de montare al protecţiei. Această distanţă se măsoară prin determinarea impedanţei dintre locul de montare al protecţiei şi locul defect cu ajutorul releelor de impedanţă.
Relee de impedanţă pot fi în execuţie electromecanică (tip balanţă electromagnetică), de inducţie, de tip balanţă electrică, în execuţie statică sau şi mai nou în execuţie digitală.
Pentru a evidenţia principiul de măsurare al impedanţei, vom considera cazul cel mai simplu al unui releu de impedanţă de tip balanţă electromagnetică.
Cum impedanţa liniei este proporţională cu lungimea ei, raportul dintre momentele releelor de curent şi respectiv de tensiune este o măsură a distanţei de la locul de instalare al releului până la locul defect.


Figura 5.27. Schema unui releu de impedanţă de tip balanţă electromagnetică
TT- transformator de tensiune, TC- transformator de curent, L-linia electrică
protejată, 1- releu electromagnetic de curent,
2- releu electromagnetic de tensiune, 3- pârghie, 4- contacte.


Figura 5.28. Reţea electrică complexă cu alimentare bilaterală protejată cu o
protecţie de distanţă. Diagrama temporală de protecţie.
G-generator electric, Q1...Q6- întrerupătoare,
A, B, C, D-noduri de ramificare a reţelei, Li, L2, L3- linii electrice
In figura 5.28. este prezentată o reţea cu alimentare bilaterală, prevăzută cu o protecţie de distanţă şi caracteristica de temporizare, adică dependenţa între timpul de acţionare al protecţiei în funcţie de distanţa până la locul defect. Temporizările protecţiei rămân constante în limitata anumitor distanţe numite zone. In figura 5.28. sunt prezentate zona I, II şi HI.
 a unei reÅ£ele complexe cu alimentare bilaterală
Qi- întrerupător principal, BD- bobina declanşatorului, TC- transformator de
curent, TT- transformator de tensiune, Fi- releu maximal de curent,
F2- releu direcţional, F3, F4- relee de impedanţă, KiT- releu de temporizare,
K2- releu intermediar, L-linia electrică protejată.
In figura 5,29, este prezentată schema electrică monofilară a protecţiei de distanţă cu trei trepte de timp.

Privind din punctul de vedere al întrerupătorului Qi la un scurtcircuit în zona I, acţionează releele Fi, F2, F3, F4 şi semnalul se transmite practic instantaneu la releul K2 care comandă declanşarea întrerupătorului Qi în "treapta I " (0,1 s). Releul de timp KiT deşi a fost excitat nu ajunge să-şi închidă contactele. La un scurtcircuit în zona II acţionează releele Flţ F2, F4 şi KiT 5 şi după trecerea timpului reglat (0,7 s) prin închiderea contactului superior al releului KiT se excită releul intermediar K? care acţionează întrerupătorul Qi în treapta a II-a de timp.
La un scurtcircuit în zona III acţionează releele FI, F2 şi KiT şi când releul de timp îşi închide contactul inferior (1,3 s) prin releul intermediar K2 se comandă declanşarea întrerupătorului Qi.La fel se pot judeca lucrurile din punctul de vedere al oricărui întrerupător şi se obţin diagramele temporale
din figura 5.28. In mod analog se analizează funcţionarea schemei electrice a protecţiei în cazul alimentării dinspre dreapta.
Treptele de timp II şi III sunt doar trepte de rezervă care asigură declanşarea temporizată în cazul unui refuz de funcţionare al unei protecţii din treapta I. De aici rezultă marele avantaj al protecţiei de distanţă, acela de a declanşa selectiv şi practic instantaneu porţiunea de linie afectată de defect.

AflaÈ›i mai multe »

aprilie 03, 2015
Reglarea şi măsurarea performanţelor amplificatoarelor liniare de putere destinate amplificării semnalelor BLU se face prin aplicarea unor semnale bitonale. Se evită, astfel, încărcarea excesivă şi depăşirea puterii maxime disipate. Circuitul prezentat în figura 3.3 reprezintă un montaj simplu ce asigură la ieşire două semnale sinusoidale.
OSCILATOR CU DOUÄ‚ TONURI


Fig. 3.3

Reacţia pozitivă necesară amorsării oscilaţiilor este asigurată cu două reţele Wien. iar stabilizarea amplitudinii se face cu ajutorul diodelor conectate în paralel. Frecvenţele de oscilaţie sunt determinate de valorile condensatoarelor C. Potenţiometrele de 10 k reglează reacţia negativă modificând şi forma semnalelor.

AflaÈ›i mai multe »

aprilie 03, 2015
Circuitul prezentat în figura 2.7.a constituie un filtru trece-tot ce permite obţinerea unor întârzieri reglabile ale fazei semnalelor aplicate la intrare.
Circuitul asigură amplitudinea constantă a semnalelor de ieşire şi funcţionează până la frecvenţe de 100 kHz. Distorsiunile introduse (măsurate pentru un nivel de ieşire egal cu 1 V) nu depăşesc 0,1%.
Semnalele din colectorul ÅŸi emitorul tranzistorului T, sunt defazate cu aproximativ 180° ÅŸi, prin intermediul repetoarelor realizate cu tranzistoarele T2 ÅŸi T3, se aplică la grupul R-C. Modificând valorile componentelor din acest grup R-C, se obÅ£ine, de fapt, defazarea dorită.
Tranzistoarele T4 ÅŸi T5 formează un etaj separator cu impedanţă de intrare ridicată. Dacă rezistenÅ£a R este realizată sub forma unui potenÅ£iometru liniar de 10 kT2, pentru diferite capacităţi se obÅ£in defazaje reglabile între 0° ÅŸi 180°. Curbele de variaÅ£ie pentru trei poziÅ£ii ale potenÅ£iometrului se arată în figura 2.7.b.
Caracteristicile de frecvenţă căzătoare se obţin prin inversarea elementelor din grupul R-C. Trebuie reţinut că, pentru un defazaj dat, circuitul are totuşi o bandă de frecvenţă relativ îngustă.



AflaÈ›i mai multe »

aprilie 03, 2015
In figura 2.5 se prezintă un circuit cu amplificare reglabilă în trepte de câte 3 dB, realizat cu circuitul 741 şi şaptesprezece rezistoare.
Considerând amplificatorul ideal, câştigul în tensiune este determinat de raportul rezistenţelor R2 - R17 şi Rv Impedanţa de intrare este egală cu circa 10 kOhmi
Modificarea amplificării în trepte de 3 dB este utilă întrucât sensibilitatea urechii umane respectă o lege logaritmică.

AflaÈ›i mai multe »

aprilie 03, 2015
Schema din figura 2.4 conţine patru amplificatoare operaţionale şi este destinată amplificării semnalelor alternative când se doreşte obţinerea mărimii absolute a tensiunilor de intrare.
în numeroase cazuri, pentru aceasta se utilizează un amplificator operaţional şi câteva diode.
Utilizând circuitul LM324 care conţine patru amplificatoare, rezultă un montaj simplu, economic, la care tensiunea de ieşire este:



AflaÈ›i mai multe »

aprilie 03, 2015
Semnalele de la intrările A şi B sunt separate prin amplificatoarele operaţionale OZ1 şi OZ11, iar prin rezistenţele R5 şi R15 se aplică la linia de legătură.
Nivelul semnalelor de intrare poate fi cuprins între 300 şi 3000 mV. Cu ajutorul poten- ţiometrelor P şi P1 se stabileşte atenuarea semnalelor nedorite la cca 50 - 55 dB, obţinându-se astfel o bună calitate a semnalelor audio transmise.
Circuitul poate fi utilizat la realizarea unor interfoane, precum şi la transmiterea de semnale logice. Amplificatoarele operaţionale sunt de tipul 741, dar pot fi utilizate şi alte circuite echivalente.


AflaÈ›i mai multe »

aprilie 03, 2015
Schema din figura 2.1.a permite un reglaj în AF (ton, amplificare etc.) de la o distanţă de 5 - 6 m. Tranzistorul BC107 poate fi adus cu ajutorul potenÅ£iometrului R, = 0,1 în stare „blocată" (volum maxim, de exemplu) sau „saturată" (volum minim). în figura 2.1.b este prezentată o variantă utilizabilă pentru telecomanda unui amplificator stereo, deci un înlocuitor de potenÅ£iometru dublu.




AflaÈ›i mai multe »

aprilie 03, 2015
în stabilizatorul din figura 1.15, tiristorul S, este utilizat în ambele sisteme de protecţie: electronic şi electromagnetic. Circuitul de protecţie electronică se declanşează atunci când curentul de sarcină creează pe rezistorul R4 o cădere de tensiune suficientă pentru deschiderea tiristorului, adică atunci când diferenţa tensiunilor dintre electrodul de comandă şi catodul tiristorului atinge valoarea de aproximativ 1 V. Impulsul negativ de tensiune care apare în această situaţie se aplică prin dioda D3 bazei tranzistorului Tv blo- cându-l. în consecinţă, se blochează şi tranzistorul T2. în acelaşi timp, dioda D3 protejează baza tranzistorului T, la tensiunea pozitivă din circuitul anodic al tiristorului.
Totuşi, sistemul de protecţie electronic nu asigură complet tranzistorul T2 faţă de pericolul străpungerii termice de către curentul rezidual, mai ales dacă tranzistorul s-a încălzit în procesul de funcţionare sau dacă nu am folosit de mult timp butonul Br
Sistemul electromagnetic de protecţie serveşte la prevenirea străpungerii termice a tranzistorului T2 şi declanşează, la câteva milisecunde (în funcţie de releul electromagnetic K, utilizat) după deschiderea tiristorului Sv Releul K1 cuplează exact în momentul în care se deschide tiristorul Sr Contactele sale K1.1 conectează (prin rezistorul R5) baza tranzistorului T2 la conductorul de semn minus al sursei de alimentare, iar contactele K1.2 cuplează LED-ul Lv care semnalizează faptul că protecţia a acţionat.
După înlăturarea cauzei suprasarcinii (sau a scurtcircuitului din circuitele de sarcină) este suficient să se apese pentru scurt timp butonul B<, pentru ca regimul precedent de funcţionare al butonului de alimentare să se restabilească, fără a deconecta dispozitivul de la reţea. La intrarea stabilizatorului se aplică de la redresor o tensiune continuă de
40.. .44 V. Tensiunea stabilizată de la ieÅŸire (0,2.„28 V) se stabileÅŸte cu ajutorul rezistorului R2 ÅŸi se controlează cu volîmetrul V1. Curentul de sarcină maxim este de 2 A. Tranzistorul regulator T2 se dispune pe radiatorul din peretele posterior ai aparatului. Tranzistorul KT608 (cu literele A sau B) poate fi înlocuit cu KT815 (B, V, G), KT817 (V, G), KT801 (A, B), iar KT803A cu KT802A, KT805 (A, B), KT808A, KT819 (V, G).
Tiristorul KU202K se poate înlocui cu KU201V KU201L, KU202V +• KU202N, diodele stabilizatoare de tensiune D816B, cu D816V sau KS533 (se pot conecta în serie două diode stabilizatoare de tensiune D815 sau D816 pe tensiunea de stabilizat sumă, de
28.. .36 V).
în locul diodei D220A (D2) se pot utiliza D219, D220, D223, KD102, KD103. cu orice literă, iar în locul diodei KD105B (D3), KD106A sau orice altă diodă cu siliciu care are curentul direct până la 300 mA şi tensiunea inversă mai mare de 50 V.
Releul K, este de tipul RES9 (cod RS4 524 200) sau de alt tip care are două grupe de contacte de comutare ÅŸi anclanÅŸează la o tensiune de până la 30 V. Rezistorul R4 reprezintă câteva spire din constantan, nichel-crom sau manganină, înfăşurate pe un corp de rezistor MLT-1. RezistenÅ£a sa este determinată de valoarea aleasă pentru cuplare a curentului, care depinde de tensiunea de comandă pe electrodul de comandă la care se deschide tiristorul. De exemplu, dacă se alege valoarea de 2 A pentru curentul maxim de declanÅŸare a sistemului iar tiristorul se deschide la o tensiune de 1 V a electrodului de comandă, rezistenÅ£a rezistorului R4 trebuie să fie (conform legii lui Ohm) apropiată de 0,5 £1 RezistenÅ£a acestuia se stabileÅŸte mai precis, sub limita aleasă pentru cuplarea protecÅ£iei. La ieÅŸirea stabilizatorului se cuplează, în serie, un ampermetru ÅŸi un rezistor variabil bobinat având rezistenÅ£a de 25...30 £1 Se aplică, la intrarea stabilizatorului, tensiunea corespunzătoare de la redresor ÅŸi, cu ajutorul rezistorului R2, se stabileÅŸte la ieÅŸire o tensiune de 10... 15 V. Apoi, cu ajutorul rezistorului variabil care îndeplineÅŸte funcÅ£ia de echivalent al sarcinii, se stabileÅŸte, urmărind indicaÅ£ia ampermetrului, valoarea de 2 A a curentului. Ajustând rezistenÅ£a rezistorului R4 se obÅ£ine declanÅŸarea sistemului de protecÅ£ie.
Valorile rezistenţelor indicate în schemă sunt orientative. Acestea pot fi calculate mai precis cunoscând tensiunea de deschidere a tiristorului utilizat în stabilizator. Această tensiune se poate măsura astfel: se stabileşte cursorul rezistorului variabil R2 în poziţie limită inferioară (conform schemei) şi se conectează conductorul electrodului de comandă al tiristorului dezlipit în prealabil de la terminalul din dreapta (conform schemei) al rezistorului R41. Apoi se cuplează alimentarea şi, lent, se creşte, cu ajutorul rezistorului R2, tensiunea pe electrodul de comandă al tiristorului. în momentul deschiderii tiristorului, semnalizat de LED, se măsoară cu voltmetrul această tensiune. Rezistoarele R42- R45 se montează direct pe contactele comutatorului SA1


AflaÈ›i mai multe »

aprilie 03, 2015
Schema alimentatorului se prezintă în figura 1.14.a. Convertorul este reprezentat prin multivibratorul realizat cu amplificatorul operaţional (AO) K544UD1B (CI1) şi cu amplificatorul de putere (AP) ce foloseşte tranzistoarele T, şi T2. Tranzistoarele AP funcţionează în regim de comutaţie, fără curent de repaus. Frecvenţa oscilaţiilor generatorului convertorului este egală cu 20 Hz şi este determinată de valoarea produsului R4 C5. Simetria oscilaţiilor (meandre) se stabileşte cu R2 (ajustabil). Tf este un transformator de impulsuri cu înfăşurarea primară având o singură secţiune; de aceea, nu este necesară operaţiunea anevoioasă de bobinare cu două conductoare. Tranzistoarele T, şi T2 în stare de saturaţie disipă o putere mai mare de 0,03 W. Diodele stabilizatoare de tensiune (DST) D814D îndeplinesc funcţia de stabilizator de tensiune paralel (D5, D6). Tensiunea de stabilizare a acestora este de 12 V, curentul minim de stabilizare este de 3 mA, iar cel maxim, de 24 mA. Singurul element al convertorului care poate fi calculat este Tf. Totuşi, determinarea parametrilor acestuia, prin metode de calcul pur, este imposibilă.
AÅŸa-zisele metode de calcul implică determinarea experimentală a unui număr de parametri iar precizia de calcul nu este mai bună de ± 20%. Pentru efectuarea unor calcule precise este necesar să se bobineze pe conducta magnetică disponibilă înfăşurările respective ÅŸi, în condiÅ£ii de sarcină nominală, să se măsoare tensiunile ce se obÅ£in, precum ÅŸi alte caracteristici. DependenÅ£a tensiunilor de ieÅŸire ale convertorului de tensiunea reÅ£elei se prezintă în figura 1.14.b. Cu linie continuă se reprezintă tensiunea corespunzătoare sarcinii minime, iar cu linii întrerupte, în cazul sarcinii maxime (măsurată între punctele a - c ÅŸi d - e din figura 1,14.b). Componentele alimentatorului se montează pe un cablaj imprimat din sticlotextolit simplu placat de grosime 1,5 mm (figura 1.14.c).
în calitate de condensator de suprimare (C,) se recomandă condensatoare cu lac metalizat, deoarece acestea pot lucra la tensiunea alternativă cu frecventa de 50 Hz, egală cu cea nominală marcată pe corp. C2 şi C3 sunt condensatoare cu oxid. Celelalte condensatoare sunt ceramice. Toate rezistoarele fixe sunt cu peliculă metalică. Transformatorul Tf se bobinează pe un inel 16 x 10 x 4,5 din ferită. înfăşurarea I are 100 spire din conductor de cupru emailat cu email de viniflex 0 0,25 mm. înfăşurarea II are 2 x 130 spire 0 0,12 mm (bobinată cu două conductoare). înfăşurarea III are 115 spire, 0 0,15 mm. Prima înfăşurare este izolată de înfăşurările secundare prin două straturi de peliculă de ftoroplast de grosime 0,05 mm. înfăşurările secundare sunt izolate una de cealaltă prin două straturi de ftoroplast Diametrul conductorului înfăşurării primare nu se alege pe baza densităţii de curent admisibile, ci din considerentele uşurării bobinării (într-un strat se dispun exact 100 spire din conductorul utilizat). Diametrul acestuia poate fi mai mic, de exemplu 0,16 mm.
Condensatorul C, şi transformatorul Tf se încleiază direct de placă folosind smoală epoxidică. Toate diodele stabilizatoare de tensiune, precum şi R7 şi R8, se dispun pe placă în poziţia verticală. Alimentatorul, realizat ireproşabil, nu necesită vreun reglaj. Trebuie însă, cu ajutorul lui R2, să se stabilească simetria oscilaţiilor generatorului. Pentru aceasta, la ieşirea sursei de +12 V se conectează un rezistor de 1,5 kOhmi (echivalentul sarcinii) şi, cu semireglabilul R^ se stabileşte, la osciloscop, amplitudinea minimă a pulsaţiilor de la ieşirea generatorului. Dacă nu dispunem de un osciloscop, se stabileşte tensiunea maximă la ieşirea generatorului cu ajutorul voltmetrului.
în figura 1.14.d se prezintă schema unei variante de amplificator de impulsuri. Deşi are două tranzistoare în plus, merită atenţie.
Datorită etajului de amplificare suplimentar, fronturile (anterior şi posterior) impulsurilor pe înfăşurările Tf devin mai abrupte (0,3 jos,- respectiv 0,4 ps) şi, în consecinţă, amplitudinea pulsaţiilor tensiunii redresate la ieşirea alimentatorului este aproximativ de două ori mai mică decât în cazul alimentatorului realizat conform schemei din figura 1.14.a. Pulsaţiile cu frecvenţa de 100 Hz ale tensiunii de reţea redresate, pătrund la ieşirea convertorului, modulând oscilaţiile de ÎF .
Amplitudinea acestor pulsaÅ£ii la ieÅŸirea sursei de ±15 V este de 0,17 V, iar la ieÅŸirea sursei de 12 V, de 0,15 V.
Amplitudinea pulsaţiilor - atât a celor de ÎF, cât şi a celor cu frecvenţa reţelei - poate fi micşorată până la 0,02 V, conectând la ieşirile surselor drosele având inductivitatea de 220 pH şi condensatoare cu oxid de capacitate 10 pF. Pulsaţiile de ÎF ale sursei bipolare pot fi în general eliminate (reduse sub 1 mV) dacă la ieşirea acesteia se conectează un filtru realizat conform schemei din figura 1,14.e.
Droselul L, are circuitul magnetic E4x4 din ferită, iar înfăşurarea sa se realizează din două conductoare de cupru izolat cu email rezistent, PEL 0,21, până la umplerea carcasei. în încheiere, se recomandă - în scopul măririi siguranţei în funcţionare a alimentatorului descris - ca, în circuitul de intrare, în serie cu Ct, să se conecteze un rezistor de
10.. .15 Q care să limiteze curentul său de încărcare în momentul cuplării la reţea. De asemenea, este util ca, în paralel cu acest condensator, să se conecteze un rezistor de 1 MQ pentru descărcarea, C, după decuplarea alimentatorului de la reţea.




AflaÈ›i mai multe »

aprilie 03, 2015
Dispozitivul prezentat în figura 1.13.a nu necesită selecţionarea elementelor, nu conţine elemente deficitare sau scumpe; este practic universal şi asigură o funcţionare sigură a indicatorului într-o gamă largă a tensiunilor de ieşire ale sursei. Curentul consumat nu depăşeşte 35...40 mA. Indicatorul este util nu numai pentru stabilizatorul de protecţie la suprasarcină, dar şi pentru sursele de alimentare fără stabilizare a tensiunii şi sisteme de protecţie, ale căror tensiuni de ieşire, în cazul suprasarcinii, nu scad până la zero, ci doar cu 20...30%. Pentru aceasta, se modifică numai circuitul de comandă al indicatorului. Independent de modul de utilizare, în partea de indicare a dispozitivului se aprinde o diodă electroluminiscentă verde (HL.,), când tranzistorul T, ce funcţionează în regim de comutaţie este deschis, şi o diodă electroluminiscentă roşie (HL2), când tranzistorul este blocat.
Indicatorul de suprasarcină cu circuitul de comandă, realizat conform schemei din figura 1.13.a, poate funcţiona cu un stabilizator protejat într-o gamă largă a tensiunii de ieşire (3...30 V), cu toate că asemenea gamă de reglare este, mai degrabă, o excepţie.
într-o asemenea gamă de tensiuni, tranzistorul T, este deschis şi saturat (curentul maxim al bazei nu depăşeşte 1 mA) şi luminează dioda electroluminiscentă de culoare verde. La scăderea tensiunii de ieşire, până la 1 V, se aprinde dioda electroluminiscentă de culoare roşie. Precizia comutării diodelor electroluminiscente este asigurată de sistemul de protecţie şi de caracteristica de intrare a tranzistorului folosit.
Pentru o tensiune de ieÅŸire fixă a stabilizatorului (cazul cel mai des întâlnit), rezistenÅ£a R4 (în k£2) trebuie să fie numeric egală cu tensiunea de ieÅŸire (în volÅ£i), asigurându-se, astfel, luminozitatea optimă pentru dioda electroluminiscentă verde HL,. Indicatorul cu circuit de comandă realizat conform schemei din figura 1.13.b. poate funcÅ£iona atât cu surse stabilizate cât ÅŸi cu surse nestabilizate, ale căror tensiuni de ieÅŸire sunt egale sau mai mici de 5 V, dar nu mai mici de 1,5 V. Pentru obÅ£inerea unei sensibilităţi optime a indicatorului, cursorul rezistorului R5 (figura 1.13. b, c) se stabileÅŸte, în cadrul reglajului, în poziÅ£ia în care are loc aprinderea sigură a diodei electroluminiscente de culoare verde.
în acest caz, la micşorarea cu 20...30% a tensiunii de ieşire, se aprinde LED-ul de culoare roşie. Dacă se creşte puţin tensiunea pozitivă de polarizare cu ajutorul rezistorului R5, indicatorul se declanşează în cazul micşorării cu 30...50% a tensiunii de ieşire. Prevăzut cu circuitul de comandă din figura 1.13.C, indicatorul poate fi utilizat pentru surse de alimentare nestabilizate, fără protecţie, ale căror tensiuni de ieşire pot fi cuprinse între 5 şi 30 V. în acest caz, indicatorul se reglează la început pentru tensiunea minimă (5 V) cu ajutorul rezistorului Rs, rezistorul R6 fiind şuntat prin cursorul său (cursor în poziţie limită superioară, conform schemei); apoi, numai cu rezistorul R6, se obţine aprinderea LED-ului de culoare verde pentru o tensiune de ieşire dată.
Cu ajutorul lui Rs, dispus pe panoul frontal al sursei, se poate modifica simultan şi sensibilitatea indicatorului. Este necesar de avertizat: funcţionarea normală a montajului este posibilă, în toate variantele, numai în cazul în care tensiunea de intrare Uin este cuprinsă între 12 şi 40 V.
Pentru o sursă de alimentare de polaritate negativă, tranzistorul T1 trebuie să aibă structură pnp, de exemplu, să fie din seria KT361, RT3107, cu tensiunea de lucru mai mare decât tensiunea de intrare a sursei. în acest caz, LED-ul HL^ trebuie să aibă lumina de culoare verde, iar LED-ul HL, să aibă lumina de culoare roşie. Celelalte elemente, precum şi principiul de funcţionare al indicatorului, nu se modifică.
Indicatorul propus poate fi, de asemenea, utilizat pentru a funcţiona şi cu alte surse de alimentare şi montaje, în care este necesar să se pună în evidenţă variaţia tensiunii de ieşire

AflaÈ›i mai multe »

aprilie 03, 2015
în figura 1.10 este dată schema de principiu a unui redresor simplă alternanţă cu tensiunea de ieşire reglabilă în limite largi (vezi tabelul). Reglajul se face cu ajutorul unui defazor în semipunte, montat în poarta tiristorului T1N1, cu ajutorul căruia se variază unghiul de deschidere a! curentului prin tiristor.

Funcţionarea redresorului este sigură, iar pulsaţiile tensiunii la bornele sarcinii sunt mici.


AflaÈ›i mai multe »

aprilie 03, 2015
Schema prezentată în figura 1.9 realizează dublarea tensiunii de intrare (6 V, 12 V) continue, folosind un circuit integrat uzual, amplificatorul de putere audio TDA 2004.
Oscilatorul de putere obţinut astfel funcţionează pe o frecvenţă de 5 kHz (frecvenţa şi factorul de umplere se stabilesc cu CV..C4).
FuncÅ£ionarea este simplă: când ieÅŸirea de la pinul 10 se află în starea „0“, condensatorul C5 se încarcă prin D1 de la tensiunea de intrare aplicată la conectorul K2. Când aceeaÅŸi ieÅŸire, trece în starea „1“, tensiunea acumulată în C5 este adunată prin D2 la tensiunea condensatorului C6. Analog, dar în antifază, lucrează ÅŸi cel de-al doilea amplificator (ieÅŸirea de la pinul 8), obÅ£inându-se astfel, la conectorul Kv o tensiune dublată, constantă ÅŸi cu o ondulaÅ£ie redusă.
ReÅ£elele „Boucherof R.,/C9, R^C^, uzuale în multe scheme de amplificatoare audio de putere, măresc stabilitatea la frecvenÅ£e înalte.
în locul diodelor Schottky DV..D4 se pot folosi diode uzuale de 5 A, însă căderea de tensiune pe ele va fi mai mare.
Pentru IC1 trebuie prevăzut radiator dacă, de exemplu, la o tensiune de ieşire de 24 V se consumă 1 A. Chiar la un randament de 80%, circuitul integrat trebuie să disipe peste 4 W.
Până la un curent de sarcină de 0,2 A, tensiunea de ieşire este cu cel mult 0,5 V sub valoarea teoretică de 24 V, iar la creşterea consumului, această diferenţă creşte încet. Astfel, la 0,5 A rezultă 22,9 V, la 1 A rezultă 22,3 V iar la 1,4 A rezultă 20,7 V. Acestea din urmă sunt valori maximale, întrucât puterea de ieşire maximă este de 29 W. Randamentul este maxim (85,5%) în jurul valorii de 1 A a curentului de sarcină.
Curentul de mers în gol la tensiune de intrare de 12 V este de aproximativ 0,13 A.

AflaÈ›i mai multe »

aprilie 03, 2015
Circuitul prezentat oferă unele avantaje faţă de schemele clasice. Este destinat pentru montajele conectate la masă, cu factor de transfer reglabil.
Circuitul din figura 1,6.a având:

reprezintă un generator de curent constant, controlat prin tensiunea Ur 
Ecuaţiile sunt valabile atât pentru acest circuit cât şi pentru varianta îmbunătăţită, prezentată în figura 1.6.b, care permite reglarea continuă a factorului de transfer (curent de ieşire / tensiune de intrare). Reglajul rezistenţei interne este independent de reglajul factorului de transfer şi nu este influenţat de utilizarea intrării inversoare sau neinversoare a amplificatorului operaţional.
Pentru ca acest circuit să reprezinte un generator de curent, trebuie să existe independenţa curentului de ieşire faţă de tensiunea de ieşire.
Condiţia pentru rezistenţă internă infinită este:

Atunci, curentul de ieÅŸire va fi:

înlocuind rezistenţele R2 + R5 cu un potenţiometru Rp, se obţine circuitul din figura 1.6.b. în acest caz:
Curentul de ieÅŸire devine:
pentru x = 0 1.
Coeficientul k, din figura 1,6.b, poate avea orice valoare. Reglarea precisă a rezistenţei interne se face conectând intrarea inversoare a amplificatorului la un potenţiometru.




AflaÈ›i mai multe »

aprilie 03, 2015
Circuitul integrat 741 este utilizat drept comparator de tensiune ÅŸi generator pentru alimentarea diodelor electroluminiscente D1 ÅŸi D2.
Curentul maxim prin diode este limitat de curentul de ieÅŸire al circuitului 741 la aproximativ 25 mA.
Dacă se utilizează diode ce lucrează la curenţi mai mici trebuie introdusă în circuit o rezistenţă de limitare (RUM).
Circuitul se poate utiliza şi ca generator de curent comandat în tensiune.
Curentul de ieşire se poate determina cu relaţia:



De exemplu, pentru R, = 600 fi şi R2 = 150 fi se obţine:



Stabilizatorul se poate modifica alegând alte rezistenţe sau înlocuind tranzistoarele T1 şi T2 CU două perechi Darlington.



AflaÈ›i mai multe »
Abonați-vă la: Postări (Atom)
Scheme Electrice © 2016. All Rights Reserved.
Powered by Blogger

Abrriel

{picture#https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEikJTTXyA0Ce-hrj_hQTviwtzfC_Hhwmmh8jBNHuzwFxdpNmjPxi1RoTf4xRIh-oOYp5DYMAeW4CDCC21O1CXAcOl_leEdfy2xmAsL7TIKm604TRUh8Tf6u8I33eXuN7YiMiK4gdKORWMY/s1600/SE_Antet.png} Descrierea Autorului {facebook#https://www.facebook.com/SchemeElectrice/} {twitter#YOUR_SOCIAL_PROFILE_URL} {google#YOUR_SOCIAL_PROFILE_URL} {pinterest#YOUR_SOCIAL_PROFILE_URL} {youtube#YOUR_SOCIAL_PROFILE_URL} {instagram#YOUR_SOCIAL_PROFILE_URL}

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *

Un produs Blogger.